Impact mortal la Cerăt

0
425

mortalUn tânăr de 25 de ani, din comuna doljeană Lipovu, şi-a pierdut viaţa, ieri după-amiază, în urma unui grav accident de circulaţie petrecut pe DJ 561 Craiova – Segarcea. La volanul unui Volkswagen Passat înmatriculat în Anglia, tânărul s-a angajat într-o depăşire neregulamentară şi s-a ciocnit frontal cu o autoutilitară. Autoturismul a luat foc după impact, iar alte trei persoane, două din autoturism şi una din autoutilitară, au fost rănite, fiind transportate de pompieri la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Tragedia s-a petrecut ieri după-amiază, în jurul orei 14.00, pe DJ 561, între localităţile Segarcea şi Cerăt. Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj au fost anunţate, pe numărul unic de urgenţă 112, despre producerea unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară, urmat de incendierea autoturismului, în urma impactului rezultând patru victime.

Mai multe echipaje de pompieri – Secţia de Pompieri Segarcea cu o autospecială echipată cu modul de descarcerare şi prim ajutor medical, un echipaj de prim-ajutor din cadrul Secţiei de Pompieri Băileşti, o autospecială transport personal şi victime multiple din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Craiova – şi o ambulanţă SAJ au ajuns la faţa locului, dar şi poliţişti din cadrul IPJ Dolj. Medicii SMURD l-au găsit pe şoferul autoturismului în stop cardio-respirator, au demarat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul. Celelalte trei persoane rănite erau conştiente, astfel că au fost transportate la spital.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că Ionuţ Nicolin, de 25 de ani, din comuna Lipovu, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen Passat înmatriculat în Anglia dinspre Segarcea către Cerăt, s-a angajat într-o depăşire neregulamentară şi s-a ciocnit frontal de o autoutilitară Peugeot, condusă regulamentar din sens opus de Gheorghe Bobolinoiu, de 33 de ani, din Craiova. Ionuţ Nicolin a decedat, alţi doi tineri din maşina sa, o fată şi un băiat de 21, respectiv 23 de ani au fost răniţi, la spital ajungând şi fratele şoferului autoutilitarei, în vârstă de 35 de ani.

 „În urma impactului violent, şoferul autoturismului a decedat, iar doi pasageri din autoturism şi unul din autoutilitară au fost răniţi, fiind transportaţi la spital pentru acordare de îngrijiri medicale. În cauză a fost deschis un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.