Guvern: Modificări cu impact asupra legislaţiei achiziţiilor publice

0
373

guvExecutivul a adoptat astăzi o ordonanţă de urgenţă care modifică şi completează unele acte normative cu impact asupra domeniului achiziţiilor publice, în contextul îndeplinirii condiţionalităţilor ex-ante ce îi revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

Este vorba despre modificări aduse Legii 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, Legii 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice şi Legii 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor.

Ordonanţa de urgenţă abrogă, din Legea 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, prevederea prin care IMM-urile beneficiau de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanţia pentru participare şi de garanţia de bună execuţie, cerute în achiziţiile publice de bunuri, servicii şi lucrări. Astfel, prin eliminarea acestor facilităţi considerate de către Comisia Europeană ca fiind măsuri care creează o discriminare pozitivă faţă de operatorii economici care nu au acest statut, IMM-urile vor participa în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi operatori economici la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi a contractelor de concesiune de lucrări şi servicii. Măsura modificării legislative a fost decisă de Guvern având în vedere că în cazul declanşării de către Comisia Europeană împotriva României a procedurii de infringement în baza celor semnalate în acest dosar, este posibil ca auditul Comisie să aplice corecţii financiare în toate proiectele cu finanţare nerambursabilă în care s-au derulat proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică în care IMM-urile din România au beneficiat de facilităţile menţionate.

De menţionat este faptul că noul cadru legal în domeniul achiziţiilor publice, adoptat pe parcursul acestui an, conţine o serie de prevederi care promovează accesul IMM-urilor la această piaţă, cum ar fi faptul că împărţirea pe loturi a contractului de achiziţie publică devine regulă, autorităţile contractante având obligaţia de a justifica decizia de a nu recurge la atribuirea contractului pe loturi. De asemenea, introducerea unui mecanism care să permită plăţi directe către subcontractanţi – facilitează, indirect, accesul IMM-urilor la piaţa achiziţiilor publice, având în vedere că, în multe situaţii, subcontractanţii sunt IMM-uri.

Totodată, actul normativ vizează modificarea şi abrogarea unor dispoziţii din Legea nr 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, introduse în cursul anului 2012, astfel încât prevederile acestei legi să fie corelate cu noile legi privind achiziţiile publice, adoptate de Parlament în cursul acestui an. Se clarifică faptul că un contract de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice poate fi contract de concesiune de servicii sau contract de achiziţie publică. De asemenea, se reglementează gestiunea directă în sensul conformării cu reglementările din Directiva 2014/24/UE privind achiziţiile publice. În acest sens se menţionează că gestiunea directă se realizează atât prin intermediul operatorilor de drept public, cât şi a operatorilor de drept privat, eliminându-se referirea doar la operatorii de drept public. Similar, se elimină distincţia dintre operatorii economici de drept public sau privat la acordarea accesului la atribuirea contractelor de delegare.

În ceea ce priveşte faptul că participarea operatorilor la procedurile pentru delegarea gestiunii serviciilor de utilităţi publice este permisă numai pe baza licenţei emise sau recunoscute, după caz, de autorităţile de reglementare competente, această condiţionare este eliminată.

Una din modificări se referă şi la măsurile de natura ajutorului de stat, vizavi de atribuirea serviciilor de utilităţi publice, care nu pot fi acordate decât după avizarea acestora de către Consiliul Concurenţei în condiţiile legii.

De asemenea, prevederile referitoare la durata contractelor de delegare de gestiune se corelează cu prevederile Legii 98/2016 privind achiziţiile publice, Legii 99/2016 privind achiziţiile sectoriale şi legii 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. În acest sens se abrogă din Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor prevederile referitoare la durata contractelor de delegare a gestiunii.

Contractele în curs de executare şi procedurile de atribuire în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă care s-au încheiat sau iniţiat cu respectarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice şi concesiunilor de lucrări şi de servicii se definitivează pe baza prevederilor legale în vigoare la data iniţierii acestora, cu excepţia obligării ofertanţilor de a prezenta licenţa Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.

Prin operarea acestor modificări legislative, se respectă prevederile Acordului de parteneriat încheiat între Guvernul României şi Comisia Europeană la 6 august 2014 în ceea ce priveşte dezvoltarea şi implementarea Strategiei Naţionale de achiziţii publice, ceea ce va conduce la asigurarea finanţării din fonduri structurale a unor proiecte de interes public: sănătate publică, protecţia mediului, infrastructură, dezvoltare locală/regională, cercetare şi dezvoltare, ocuparea forţei de muncă, etc.