Aproximativ 80 de localnici de extremă-dreapta s-au confruntat cu 20 de solicitanţi de azil în oraşul din estul Germaniei, Bautzen. Solicitanţii de azil au fost alergaţi până la azilul în care erau găzduiţi, unde au solicitat protecţia gărzilor de Poliţie. Tensiunile anti-imigrare au escaladat în luna februarie în Bautzen, în momentul în care localnicii au întâmpinat cu urale incendiul asupra unei clădiri în care locuiau imigranţi. În luna martie, preşedintele german, Joachim Cauck, a fost abuzat verbal în timpul vizitei sale în Bautzen care avea scopul de a discuta fluxul imigranţilor din Germania. În Bautzen şi Niedergurig, un oraş aflat în apropiere, se află patru azile în care locuiesc solicitanţii de azil. Bautzen se află în apropierea oraşului Dresda, unde s-au pus bazele mişcăririi Pegida, Patrioţii Europeni împotriva Islamizării Vestului. De la sosirea celor 1,1 milioane de imigranţi şi refugiaţi pe teritoriul statului german, în unele zone din Germania, în mod special cele din est, s-au înregistrat o creştere a violenţelor împotriva imigrării şi a susţinerii Partidului anti-Islam Alternativă pentru Germania (APG). Potrivit Forţele federale ale Poliţiei, de la începutul anului 2016 şi până în prezent, au avut loc 700 de atacuri asupra azilurilor imigranţilor şi refugiaţilor, inclusiv 57 de incendieri premeditate. În altă ordine de idei, cancelarul german Angela Merkel a declarat, ieri, că Germania trebuie să găsească o “soluţie viabilă” pentru integrarea mai rapidă a refugiaţilor pe piata forţei de muncă, după ce marile companii germane au angajat mai puţin de 100 de refugiaţi din cei aproximativ un milion care în ţară în 2015. Merkel s-a întâlnit miercuri la Berlin cu liderii unora dintre cele mai mari firme din Germania pentru a discuta despre modul în care ar putea să se facă integrarea refugiaţilor în rândul forţei de muncă. Cancelarul german a afirmat că mulţi refugiaţi sunt deja înscrişi în cursuri de integrare, “aşa că trebuie să dăm dovadă de puţină răbdare, însă trebuie să fim gata în orice moment să dezvoltăm soluţii viabile”. Multe dintre firmele din această ţară susţin că imposibilitatea de comunicare în limba germană, lipsa de calificare şi nesiguranţa privind permisiunea de a rămâne în Germania sunt principalele motive pentru care nu angajează mai mulţi refugiaţi. Un sondaj realizat de Reuters, în care au fost incluse cele mai mari 30 de firme listate la Bursa germană, a relevat că acestea au angajat un total 63 de refugiaţi. Din cei 63 de refugiaţi, 50 au fost angajaţi de compania Deutsche Post DHL care a comunicat că a aplicat o “abordare pragmatică” şi a angajat refugiaţii pentru slujbe precum sortarea şi livrarea de colete şi scrisori.
Acasă Actualitate Actualitate externă Confruntări între localnici de extremă-dreapta şi solicitanţi de azil în Germania