Proiectului „Poveştile noastre, povestea Craiovei” continuă la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” şi în această toamnă, alţi doi invitaţi anunţând o întâlnire cu publicul luni, 12 septembrie, ora 18.00. Este vorba despre scriitoarea Felicia Mihali şi Florin Mălăelea (Calinic Toropu) – consultant în inginerie şi manager de proiecte. Cei doi sunt stabiliţi din 2000, respectiv 1994, în Canada şi sunt împreună din 2004. Ei vor povesti despre Craiova, aşa cum au cunoscut-o, dar şi despre schimbările prin care a trecut oraşul şi felul în care sunt percepute acestea dintr-o perspectivă mai îndepărtată: cea canadiană. Întâlnirea va avea loc în Salonul Medieval, cu Cornel Mihai Ungureanu moderator şi intrarea liberă pentru public.
Felicia Mihali (n. 20 august 1967, Seaca, Teleorman) este scriitoare, jurnalistă şi profesoară. A absolvit Facultatea de Litere, secţia română-franceză (promoţia 1995), şi Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia chineză-olandeză (promoţia 1997), în cadrul Universităţii Bucureşti. A lucrat timp de şapte ani la „Evenimentul Zilei”, unde a ţinut cronica teatrală a jurnalului şi a scris despre spectacole jucate la Festivalul Shakespeare de la Craiova. Este co-fondatoare, în 2004, a revistei electronice „Terra Nova”, la care a fost redactor-şef până la închiderea acesteia în 2009. A făcut turul României pe jos, 2.500 km, în 1986, şi turul Europei pe bicicletă, circa 12.000 km, timp de 6 luni, în 1989.
A debutat, ca scriitoare, în 1999, cu un roman, „Țara brânzei” (Ed. Image, Bucureşti), care s-a bucurat de succes. A publicat, la aceeaşi editură, alte două romane, „Mica istorie” – 1999 şi „Eu, Luca şi Chinezul”, în 2000, an în care s-a stabilit în Canada. Înscrisă la un master în literatură comparată la Université de Montréal, ea şi-a tradus în franceză volumul „Țara brânzei”, devenit „Le Pays du fromage”, care a apărut în 2002 la editura XYZ Editeur, recunoscută în mediul literar canadian. „Luc, le Chinois et moi” a fost publicată în 2004, în timp ce autoarea era în China, unde a decis să petreacă un an ca angajat al unei companii de imigraţie. Au urmat cărţi scrise direct în franceză: „La Reine et le soldat” (2005), „Sweet, sweet China”, „Dina”, „Confession pour un ordinateur”, „L’enlèvement de Sabina” (toate în 2011).
Primul său roman în engleză, „The Darling of Kandahar”, este publicat în 2012, la Editura Linda Leith Publishing din Montreal, şi este nominalizat de către emisiunea Canada Reads 2013 ca una din cele mai bune 10 cărţi ale anului în Quebec. În aprilie 2014, a publicat o nouă carte în engleză, „A Second Chance”. Felicia Mihali continuă să scrie romane în franceză şi engleză, predă istorie şi face un master în istorie la Université de Montréal.
Florin Mălăelea (Calinic Toropu) este consultant în inginerie şi manager de proiecte la Pro-Solution TM, companie pe care a fondat-o în 2009, împreună cu fiul său Bogdan, în Laval, Quebec. Născut la Târgu Jiu, în 21 aprilie 1962, a locuit în Craiova de când avea 5 ani, iar 28 de ani mai târziu, în 1994, a ales să plece în Canada. A studiat în Craiova la Școala Generală nr. 22, Liceul Industrial nr. 1 şi la Facultatea de Mecanică (Tehnologia Construcţiilor de Maşini), apoi şi-a continuat studiile la Montréal, urmând un master în inginerie la École Polytechnique şi un MBA (Master in Business Administration) la Université du Québec à Montréal.