Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat luni pe omologul său francez, Francois Hollande, cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în rang de Colan, cea mai înaltă distincţie a statului român. Decoraţia a fost acordată la propunerea ministrului de Externe, Lazăr Comănescu, ”în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia personală la dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre România şi Republica Franceză, pentru înţelegerea şi interesul manifestate faţă de istoria şi cultura românească”. Decretul a fost publicat luni seara în Monitorul Oficial. Preşedintele francez, Francois Hollande, se va afla marţi în vizită de stat în România, cu trei zile înainte de summitul european care va avea loc la Bratislava.