Ion Prioteasa s-a întâlnit cu secretarii unor primării din mai multe judeţe

0
379

consiliuPreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a fost prezent, ieri, la o întâlnire cu aproape 40 de secretari ai unor primării din 9 judeţe ale ţării, participanţi la cursurile pentru managementul situaţiilor de urgenţă organizate de către Centrul Zonal de Pregătire pentru Protecţie Civilă (CZPPC) Craiova.

Şeful administraţiei doljene, Ion Prioteasa a fost oaspetele Centrului Zonal de Pregătire pentru Protecţie Civilă din Craiova, unde s-a întâlnit cu cei 40 de secretari  ai unor primării din mai multe judeţe.  Clădirea CZPPC a fost modernizată cu bani din sursele proprii ale Consiliului Judeţean Dolj, aşadar un alt motiv pentru care prezenţa preşedintelui Ion Prioteasa a fost bine apreciată. „Am fost încântat ca, la invitaţia domnului colonel Marian Apostol, şeful CZPPC Craiova, să îi pot cunoaşte pe aceşti oameni care desfăşoară o activitate de mare responsabilitate, ei fiind garanţia respectării legii în instituţiile pe care le reprezintă”, a subliniat Ion Prioteasa.

Aportul programelor cu finanţare nerambursabilă

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a folosit acest prilej şi pentru a prezenta judeţul şi investiţiile făcute în ultima perioadă de timp. În acelaşi timp a creionat şi agenda perioadei următoare. A spus că sunt multe de făcut şi că obiectivele propuse sunt curajoase, dar implică efort şi bani mulţi. „Am folosit acest prilej pentru a le prezenta secretarilor de la primării din alte judeţe Doljul şi transformările importante pe care le-a parcurs în ultima perioadă, principalele investiţii în derularea cărora consiliul judeţean s-a implicat, dar şi cele pe care ni le propunem în perioada următoare, reliefând faptul că obiectivele majore nu puteau fi realizate fără aportul programelor cu finanţare nerambursabilă”, a mai spus Ion Prioteasa.

O singură direcţie…

 În urma întâlnirii de la Centrul Zonal de Pregătire pentru Protecţie Civilă din Craiova a rezultat şi concluzia conform căreia, toate administraţiile locale ar trebui să se focalizeze pe accesarea de fonduri europene, care sunt atât de necesare dezvoltării fiecărui judeţ în parte, dar şi regiuniilor. Judeţul Dolj poate să fie un exemplu de bună practică din acest punct de vedere, fiind unul dintre judeţele fruntaşe în accesarea de fonduri europene. Modernizarea infrastructurii de transport, în speţă a Aeroportului Internaţional Craiova este o temă de discuţie şi de analiză. „De altfel, aceasta este şi concluzia care a reieşit la întâlnirea noastră de astăzi: că, în continuare, administraţiile locale trebuie să-şi orienteze atenţia şi să-şi canalizeze eforturile în direcţia atragerii fondurilor europene, care pot asigura şi în acest exerciţiu financiar posibilitatea pentru dezvoltarea localităţilor şi judeţelor”, a mai spus Ion Prioteasa.consiliu1

Centrul Zonal modernizat din fonduri proprii de CJ Dolj

Ion Prioteasa a prezentat celor 40 de secretari şi investiţia numită Centrul Zonal, care a fost modernizat În egală măsură, m-am bucurat să constat că demersul nostru, prin care am extins şi modernizat, cu bani din sursele proprii ale CJ Dolj, clădirea în care funcţionează CZPPC Craiova, este apreciat de beneficiari. Am reuşit să ducem la bun sfârşit o investiţie absolut necesară, având în vedere importanţa acestei instituţii, care asigură formarea şi perfecţionarea personalului de specialitate din 13 judeţe şi din capitala ţării“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.