Dificultăţi cu necesarul de manuale pentru clasa a IV-a

0
480

manualeŞi în viitorul an şcolar, elevii vor primi manuale şcolare, dar nu toate noi. Cei din clasele a I-a, a IV-a şi, pentru prima dată, cei din clasele a XI-a şi a XII-a vor beneficia de cărţi noi în procentaj maxim, conform legislaţiei. Probleme se arată pentru şcolarii ultimului an de învăţământ primar, care vor primi manualele cu întârziere, din cauza licitaţiilor contestate de către editori. Pentru ceilalţi ani de studiu, pe lîngă noutăţi, va fi şi o completare  din promoţiile  anterioare.

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a publicat un comunicat, prin care se încearcă explicarea situaţiei de fapt din învăţământul românesc, în ceea ce priveşte asigurarea necesarului de manuale pentru elevi: „Procedurile (contractarea şi difuzarea manualelor pentru elevii de clasa a IV-a – n.r.) au fost finalizate şi au fost semnate contracte cu editurile câştigătoare, pentru şapte discipline: Limba modernă franceză, Limba modernă germană, Limba şi literatura română pentru secţiile cu predare în limba maghiară, Educaţie civică, Muzică şi mişcare, Arte vizuale şi abilităţi practice, respectiv Religie. Toate aceste titluri vor fi pe băncile elevilor la începutul anului şcolar 2016-2017. Pentru alte două discipline – Matematică şi Limba modernă engleză – contestaţiile în instanţă au fost soluţionate, prin urmare se poate trece la semnarea contractelor şi livrarea manualelor în şcoli în intervalul septembrie-octombrie 2016. Contestaţiile pentru loturile de manuale la disciplinele Limba şi literatura română, Ştiinţe ale naturii, Istorie şi Geografie sunt, în acest moment, pe rolul instanţelor. Pe măsură ce aceste litigii vor fi soluţionate juridic, procedurile subsecvente vor fi puse cât mai rapid în aplicare, astfel încât stocurile de manuale să fie completate”.manuale 1

Probleme pentru clasa a IV-a

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj este pregătit pentru orice situaţie. „La noi, au ajuns manualele pentru următoarele materii: Educaţie civică, Muzică şi mişcare, Arte vizuale şi abilităţi practice, la care se adaugă Religia, vorbind de clasa a IV-a. Pentru prima dată de la intrarea în vigoare a Legii Educaţiei Naţionale, elevii din clasele a XI-a şi a XII-a vor beneficia de manuale gratuite, în Dolj fiind atribuite 122.526 de bucăţi, la toate disciplinele. Pentru clasa I, au ajuns deja cele 22.291 de manuale necesare, iar pentru clasele a II-a şi a III-a sunt intrate 28.031. Pentru elevii din clasele a V-a – a X-a este un necesar de aproximativ 70.000 de manuale, peste 90% fiind noi, iar restul provine din stocul unităţilor de învăţământ, de la promoţiile anterioare”, a menţionat  Alina Tudor, şeful Depozitului de manuale din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.