A patra ediţie a Maratonului Olteniei a reunit sute de atleţi din toată ţara

0
422

cezÎn cea de-a doua zi a evenimentului peste 250 de sportivi s-au aliniat la start pentru a concura  la una din cele două  competiţii: semimaraton (21,2 km) şi un cros de 10,5 km .

Parcul Zavoi a găzduit mai multe competiţii sportive în cadrul Maratonului Olteniei, un eveniment marca CEZ România. De data aceasta, atleţii amatori şi profesionişti din toată ţara au fost cei care au transformat kilometri în energie pentru bine. 256 de concurenţi au luat startul în această dimineaţă la una din cele două competiţii: de semimaraton şi cros. După aproximativ 1,5 km  de asfalt, concurenţii au alergat pe un traseu de trail, prin pădure, în frumoasele împrejurimi ale municipiului Râmnicu Vâlcea.

În afară de sportivii care au participat la cele două curse, şi copiii  s-au bucurat de activităţi sportive în aer liber. Cei mici s-au înscris la curse de alergare dedicate, care au avut loc în parcul Zavoi, şi s-au putut bucura de premiile primite.

Participanţii la Maratonul Olteniei au avut ocazia anul acesta să alerge şi să pedaleze pentru condiţii medicale mai bune în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Vâlcea. „Astfel, taxele de participare platite de fiecare dintre sportivii înscrişi la Maratonul Olteniei vor fi suplimentate  de CEZ România, organizatorul evenimentului, pentru a se ajunge  la o sumă importantă destinată dotării cu echipamente medicale a Secţiei de Pediatrie-ORL a Spitalului Judeţean Vâlcea. Donaţia totală de aproximativ 15.000 de euro va fi utilizată pentru achiziţionarea unui sistem chirurgical cu radiofrecvenţă”, se precizează în comunicatul CEZ.

cez1