De vreo 10 ani, mai exact odată cu teribilele inundaţii din aprilie 2006, când vatra istorică a Rastului a fost părăsită de localnici, întemeindu-se Rastul Nou, nefericirea nu a fost o toană, ci o stare de spirit. Santinela speranţei, în toţi aceşti ani, a rămas răbdătorul primar al comunei, Iulică Silişteanu, un bărbat ca bradul pe atunci, care nu avea cum evita, la frământările traversate, „viitura”. Să construieşti o casă, să pui un pom, să-ţi aşezi o familie, e un numitor comun în lumea teafără a Doljului, nu doar a Rastului. Iulică „Bebe” Silişteanu a făcut mai mult: a vegheat la reîntemeierea Rastului, cu tot ce a presupus un asemena proiect fără echivalent la nivelul Doljului. S-a mai reîntemeiat Dioştiul, după incendiul din ’38, dar a fost o altă poveste. Fireşte, „Bebe” Silişteanu nu a fost singur, să ne înţelegem, şi mulţi factori decidenţi, din administraţia publică a Doljului, şi chiar centrală, i s-au alăturat, la el orice enumerare începând cu Ion Prioteasa. Şi, când opera strădaniei a fost gata, putându-se vedea cu ochii ceea ce numim o nouă aşezare, cu toate utilităţile ei, începea deja să moară prematur, în uitare, un film năucitor cu eroismul lui „Bebe” Silişteanu. În faţa ingratitudinii a făcut ceea ce facem, de regulă, mulţi dintre noi: a mormăit pentru sine, convins că destinul hărăzit se execută şi nu se comentează. La alegerile locale din acest an, „ai lui” de până mai ieri, de la PSD Dolj, l-au considerat obosit, ursuz, inactual şi aşa mai departe. Nu era singurul în această ipostază. Au mai fost şi alţii „somaţi” să facă pasul înapoi. Şi unii s-au conformat. Poate şi trebuia. Sau mai ştii? „Bebe” Silişteanu care a văzut apele Dunării cât casa, în aprilie 2006, la Rast, şi lumea satului jelind pe uliţele de altă dată, care nu se mai identificau, a decis altceva. A recâştigat funcţia de primar din partea PSRO, şi încă 6 consilieri locali dintr-un total de 13. Cu 5 consilieri locali s-a ales PNL, iar PSD cu numai 2. De la marginea asta a lucrurilor a început scandalul legat de desemnarea viceprimarului, în persoana lui Arnăutu Cătălin Ciprian, un tehnician silvic de la PNL, care candidase şi pentru funcţia de primar. Adversitatea lui Silişteanu era faţă de tatăl acestuia, unul din preoţii comunei. Pentru a se reuşi aşa ceva, prin înţelegeri altminteri obişnuite, negocieri numite, la nivelul liderilor din teritoriu, după cele petrecute în campania electorală, au trebuit făcute mai multe artificii. Şi s-a retras pe rând, sprijinul politic numiţilor Vlădoi Teodor George, Dunăvete Ion Ionuţ, Iovan Elena Roxana, candidaţi la funcţia de consilieri locali pe lista PSD, care deveniseră, nu rebeli, dar aveau alt punct de vedere. La 1 iulie a.c., Mateescu Doru şi Marian Ungureanu au depus cereri de retragere din calitatea de consilier local ales / supleant pe listele social-democraţilor, pentru alegerile locale din 5 iunie a.c.. Nu ne mai lungim cu vorba. S-a ajuns în instanţă la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Dolj, care a anulat – la plângerile reclamanţilor Vlădoi Florian, Dunăvete Ion Ionuţ şi Iovan Elena Roxana – hotărârile Consiliului Local Rast cu numerele 1, 2, 3, 4, 5, din 1 iulie 2016. Cum, dintre toate hotărârile Consiliului Local Rast, enumerate, definitivă este soluţia Tribunalului Dolj privind H.C.L. numărul 2, cea prin care se validase alegerea în funcţia de consilieri, în Consiliul Local al comunei Rast, a un număr de 13 persoane, se prefigurează, că vom avea, cât de curând, alegeri anticipate. Practic, Consiliul Local Rast este dizolvat. Şi, totul dintr-o inabilitate politică. O întrebare s-ar putea pune: cine va suporta costul alegerilor anticipate locale.