Mititelu susţine că a găsit modalitatea prin care îşi poate face dreptate: “FRF-ul va intra în insolvenţă”

0
350

După ce Universitatea Craiova a fost dezafiliată de FRF şi nu poate mai participa în nicio competiţie organizată de aceasta, Adrian Mititelu a început lupta pentru a dovedi că s-a făcut un abuz în acest caz.
Finanţatorul oltean spune că dreptatea este de partea sa şi este foarte aproape să dovedească acest lucru, iar FRF-ul, mai vechiul său inamic, va trebui să plătească despăgubiri de zeci de milioane de euro, ceea ce ar duce la intrarea în insolvenţă.

“Am tradus statutul FIFA şi am extras o menţiune: «FIFA nu poate sugruma dreptul cluburilor sau jucătorilor de a se adresa instanţelor civile». Sunt morţi, sunt mâncaţi! Nu îi mai scapă nimeni, este un abuz fără margini. Federaţia Română de Fotbal va intra în insolvenţă! În maximum un an şi jumătate nu va mai putea să plătească pagubele pe care le-a creat abuziv Universităţii Craiova. Federaţia e o asociaţie sportivă, persoană juridică din România şi ar trebui să se supună statului. Oricând poate fi suspendată din activitate de Ministerul Sportului şi chiar radiată, dacă în cadrul activităţii şi în Adunările Generale ia hotărâri care contravin legii române”, a declarat, conform Pro Sport, Adrian Mititelu la Sport TotalFM.

Patronul Craiovei consideră că ameninţarea cu dezafiliera era o invenţie prin care oficialii Federaţiei ţineau în frâu cluburile.

”Primeam amenzi de miliarde de lei şi eu nu puteam să mă duc în instanţele civile să dau de pământ cu ei?! Şi-au bătut joc de noi, ne-au îndobitocit! Ne-au umilit! Tot timpul ni s-a băgat în ureche că dacă ne ducem în instanţele civile ne dezafiliază FIFA. Era o sperietoare inventată de ei, ca nu cumva sistemul să crape. Dacă demult se ajungea la instanţe, nu mai făceau ei abuzurile pe care le-au făcut. Noi, ca puii de curcă – foarte docili, foarte cuminţi – ne-am luat după ce au spus ei şi au făcut ce au vrut cu noi. Nicio Federaţie pe planeta asta nu dă interdicţie ca echipele să nu se ducă în instanţele civile. E o regulă că nu te poţi duce cu regulile jocului. Nu te poţi duce la FIFA să zici că vrei trei jucători pe teren în plus sau că vrei doi portari. La asta s-a referit FIFA, nu la nebuniile lor!”.

“Problema e nu că ar pierde ei procesul şi ar trebui să ne primească înapoi, ci că ar trebui să plătească şi toţi jucătorii ăia pe care i-au declarat liberi de contract şi i-au făcut cadou la Steaua, la Rapid, la Astra, la Petrolul, Târgu Mureş. Sunt jucători pe care eu îi cotez la 60-70 de milioane de euro. Săptamâna viitoare o să mă duc la ONU şi o să bat la uşă, să le spun că m-a trimis Mircea Sandu”, a mai spus patronul Ştiinţei.