Lăsând deoparte faptul că, la noi, sondajele, sunt nu rareori amăgitoare, dacă nu descumpănitoare, din varii motive, fostul director CURS, Cătălin Stoica, referindu-se la diferenţele pregnante de 10-15%, între măsurătorile unui operator şi altul, precizează că nu trebuie făcut un capăt de ţară din ceea ce s-a prezentat, atribuind cauza momentului calendaristic, în care repondenţii au fost chestionaţi: un moment în care orăşenii s-au aflat în vacanţă, iar cei din mediul rural erau captivaţi de muncile câmpului. „Dezbaterea electorală”… încă nu a început şi abia în octombrie se va cunoaşte cu adevărat, sau mai aproape de adevăr, pe ce cai stă fiecare partid. Oamenii sunt nehotărâţi şi ca urmare pot fi schimbări spectaculoase, a mai precizat pentru DC News, fostul director CURS. Este aproape corect ce spune Cătălin Stoica, dar destule amendamente pot fi aduse la afirmaţiile sale. În primul rând referirea la „dezbaterea electorală”, care încă nu a început. Cum nu a început? Din luna ianuarie, zi de zi, până în prezent, ce avem pe toate canalele de televiziune, altceva decât confruntări politice? Ping-pong de vorbe fără comunicare. În doi, în trei, în orice caz de vorbit se vorbeşte. Oferta de taclale este mare. Că nu se mai distinge între esenţial şi neesenţial, între semnificativ şi nesemnificativ, între prioritar şi neprioritar, este o altă discuţie. Deşi se va spune că în democraţie e normal ca politica să fie o preocupare unanimă, după cum e normal ca toate partidele să aibă o singură prioritate: achiziţionarea puterii. Problema care frapează este alta, şi anume marginalizarea sau dispariţia, din perimetrul atenţiei generale, a unor realităţi, care din anumite puncte de vedere ar putea preocupa în mai mare măsură opinia publică. Dar nu despre aşa ceva este vorba. Fiindcă, seduşi de „actualităţi” ele sunt clasate la categoria „baba se pieptină”… Oricum, ceea ce se resimte, deocamdată, este scăzutul interes pentru alegerile parlamentare. Poate este prematur. Apoi, din moment ce, de câteva luni, avem un guvern tehnocrat, cu principalele partide „pe tuşă”, fiindcă aşa şi-au dorit, doar să chibiţeze, şi dezbaterile sunt cam fără obiect. O discuţie aparte se poartă despre diasporă, ceea ce ne individualizează la nivelul ţărilor din UE. În rest partidele cam ştiu cum stau, pe ce „redute” se sprijină, fiindcă în afară de ceea ce spun, chiar cu aproximaţie sondajele, au în vedere şi alte criterii, unele dătătoare altele nedătătoare de speranţe, cum ar fi numărul primarilor din judeţul respectiv, ponderea consilierilor judeţeni, sau a celor locali. Subtonul de incertitudine, de tatonare prudentă, locul liber pentru ipoteze colaterale, pentru variante secundare, pentru o fărâmă de relativism, nu le este străin. Şi până acum, luându-se de bune toate măsurătorile sociologice, în afara hârjoanei băşcălioase, nu prea am văzut excese de aplomb, neînfricat joc de glezne şi aşa mai departe. Hotărât lucru, nu este încă vremea sondajelor. Dar asta nu înseamnă că sunt adormite toate speranţele, şi nu se pregătesc strategii de campanie, avându-se în vedere şi posibilele capcane de tot felul. De altfel, sociologul Mirel Palada lansează pe piaţă scenariul cel mai neconvenabil pentru PSD, despre care s-a mai vorbit: un guvern de uniune naţională cu Dacian Cioloş premier, indiferent de scorul înregistrat în alegeri.
