“Vă invit, în zilele următoare, să fiţi alături de militarii armatei române, la ceremoniile militare şi religioase organizate în memoria celor peste 330.000 de militari care şi-au dat viaţa pentru ţară, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial.
Programul desfăşurării evenimentelor este următorul:
• Vineri, 26 august, începând cu ora 10.00, vor avea loc, în premieră, în 100 de cimitire şi la monumente ale eroilor, ceremonii de “Rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial”. Personalităţi militare, ale vieţii culturale, politice şi sociale, militari răniţi în teatrele de operaţii, copii ai eroilor căzuţi în teatrele de operaţii, urmaşi ai eroilor căzuţi în Primul Război Mondial vor da citire, succesiv, unor liste ce cuprind nume de eroi.
Începând cu ora 17.45, o ceremonie similară se va desfăşura şi în Piaţa Tricolorului din Bucureşti (esplanada Palatului Cercului Militar Naţional).
• Sâmbătă, 27 august:
– la Curtea de Argeş, începând cu ora 11.00, se va desfăşura o ceremonie militară şi se vor depune coroane de flori în Cimitirul Eroilor, iar la ora 12.00 va fi depusă o candelă la mormântul Regelui Ferdinand I, urmată de o slujbă de pomenire, la Catedrală;
– la Fundata, în judeţul Braşov, de la ora 9.00, va avea loc o ceremonie la Monumentul dedicat primului ofiţer al armatei române căzut la datorie în Primul Război Mondial;
– în garnizoana Braşov, între orele 11.00-11.30, la Monumentul Eroilor Desrobitori de Neam din Piaţa Unirii şi, între orele 12.00-12.45, în Piaţa Sfatului, militari din cadrul Brigăzii 2 Vânători de Munte şi muzica militară a garnizoanei Braşov vor participa la ceremonii organizate cu prilejul sărbătoririi a 100 de ani de la intrarea armatei române în Primul Război Mondial;
– începând ora 21.00, militarii Armatei României vor trece din nou Carpaţii, în mod simbolic. Efective de valoare pluton vor executa marşuri tactice pe principalele rute pe care, exact cu 100 de ani în urmă, ostaşii armatei noastre luau în stăpânire trecătorile Munţilor Carpaţi, pentru a permite trecerea efectivelor diviziilor române aflate în ofensivă.
• Duminică, 28 august, începând cu ora 12.30, o manifestare comemorativă va avea loc la Monumentul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol, care va cuprinde, printre altele, o rugăciune de pomenire a eroilor, depunerea unei coroane de flori şi un moment prezentat de Asociaţia Tradiţii Militare.
• Luni, 29 august, la Palatul Cercului Militar Naţional se va desfăşura, de la ora 18.00, Masa rotundă cu tema ”Intrarea României în Primul Război Mondial şi consecinţele asupra conflagraţiei”, iar de la ora 20.00, un exerciţiu de mânuire a armamentului, de tip drill-team, şi un concert de muzică de fanfară”, se arată în îndemnul generalului Nicolae Ionel Ciucă, şeful Statului Major General.