Craiova: Măsuri de ordine pentru manifestările cultural-artistice din perioada următoare

0
292

jandarmÎn perioada 25 august – 01 septembrie a.c., jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj în cooperare cu reprezentanţi din cadrul I.P.J. Dolj, I.S.U. Dolj şi Poliţiei Locale Craiova, vor asigura măsurile de ordine publică pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor cultural – artistice organizate în municipiul Craiova, astfel:

  • în perioada 25 – 28 august a.c., vor fi asigurate măsurile de ordine publică pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţilor subscrise Campionatului Mondial al Câinilor de Salvare;
  • în perioada 25 august – 01 septembrie a.c., vor fi asigurate măsurile de ordine publică pe timpul festivalului „Puppet’s Occupy Street”, eveniment organizat de Teatrul pentru copii şi tineret Colibri Craiova.

Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor care vor participa la aceste manifestări, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Jandarmeria recomandă participanţilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale şi să manifeste atenţie pe traseele de deplasare. Jandarmeria recomandă cetăţenilor, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul forţelor de ordine aflate în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora