„Şcoala de vară”, la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova

0
1914

drept (1)În zilele următoare, Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova va organiza, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Chişinău (Republica Moldova), Baroul Dolj, Camera Notarilor Publici Craiova, Centrul de Studii şi Cercetări de Drept Privat Craiova şi Asociaţia Studenţilor în Drept din Universitatea din Craiova, „Şcoala de vară”. Este o ediţie mult aşteptată, la care vor participa studenţi şi cadre didactice de la instituţiile de învăţământ superior din România şi Republica Moldova, cu perioadă de desfăşurare între 20-25 august.

Între 20-25 august, cei prezenţi se vor bucura de splendoarea Carpaţilor Meridionali, la poalele masivului Cozia şi Căpăţânii, la Călimăneşti, judeţul Vâlcea. „Sunt teme propuse de profesorii coordonatori, care sunt de actualitate şi de interes profesional. Se vor aborda probleme privind stabilirea legăturii personale cu minorul; opozabilitatea Hotărârii Judecătoreşti şi principiul relativităţii efectelor contractului; partajul de bunuri comune; jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la cerinţele de calitate a legii în statul de drept, condiţiile actului juridic civil, contravenţii stabilite prin Hotărâri ale Consiliului Local. În această primă perioadă, activităţile vor fi coordonate, pe lângă cel care vă vorbeşte, şi de conf. univ. dr. Dan Spînu, judecător la Curtea de Apel Craiova, iar prelegerile şi studiile vor fi susţinute de conf. univ. dr. Daniel Ghiţă, conf. univ. dr. Oana Ghiţă,  lect. univ. dr. Manuela Istrătoaie, lect. univ. dr. Irina Călinescu, lect. univ. dr. Irina Călinescu, lect. univ. dr.  Mădălina Nica, cu toţii cadre didactice a Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova; judecător  Claudia Gherghina, Curtea de Apel Craiova, lect. univ. dr. Tarpalan Artur, de la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Republica Moldova. Între 26-30 august, activitatea se va desfăşura în cadrelor instanţelor judecătoreşti din Craiova şi la cabinetele de avocaţi şi birourile notariale implicate în proiect. Activităţile vor fi coordonate de prof. univ. dr. Lucian Săuleanu, decanul Baroului Dolj, şi prof. univ. dr. Viorel Găină, membru al Consiliului Baroului Dolj”, a precizat prof. univ. dr. Sevastian Cercel, decan al Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova.drept

Cooperare frăţească între specialiştii în drept

Întâlnirile cu magistraţi, avocaţi, notari, care îşi desfăşoară activitatea în Craiova, mulţi dintre ei absolvenţi ai Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, sunt organizate în aşa fel încât să participe direct în ceea ce înseamnă procesul juridic, în tot ceea ce înseamnă el. Şi, poate, cel mai bine se simte din ceea ce a spus prof. univ. dr. Sergiu Băieşu, decan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Chişinău: „Studenţii Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Republica Moldova participă de mai mulţi ani la cursurile Şcolii de vară de la Craiova. Din acest an, între instituţiile noastre există un proiect ambiţios de cooperare universitară, care include activităţi multiple, de la mobilităţi pentru studenţi şi profesori până la proiecte de cercetare comună, prin care să fie fructificate liniile de forţă ale şcolii juridice româneşti”.