Încep şedinţele publice de repartizare

0
320

definitivatS-a încheiat etapa de detaşare în învăţământul preuniversitar, în ceea ce priveşte depunerea dosarelor candidaţilor, iar de astăzi, 19 august se intră în repartizare pe norme şi posturi, în cadrul şedinţelor publice. „Pe 19 august, începând cu ora 9:00, conform unui grafic postat şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Este vorba despre soluţionarea, în şedinţă publică, a cererilor de completare a normei didactice în alte unităţi de învăţământ şi de detaşare în interesul învăţământului, pentru restrângere nesoluţionată; repartizarea cadrelor didactice care îndeplinesc condiţiile privind prelungirea duratei contractului individual de muncă – cu o notă minimă de 7 şi definitivat –, precum şi repartizarea cadrelor didactice titulare, prin detaşare la cerere în ordinea descrescătoare a mediilor. Pe 22 august va avea loc o altă etapă, tot cu desfăşurare publică, a repartizării posturilor sau catedrelor rămase vacante ori rezervate, cu o notă minimă de 7,00 la examenul de titularizare”, a precizat prof.  Janina Vaşcu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.