Primele semne de şantier în fosta Piaţă „1 Mai”

0
449

piata spital (1)Firma care a concesionat terenul fostei pieţe din cartierul „1 Mai” (vizavi de Spitalul Judeţean) a degajat terenul de construcţiile vechi şi urmează să înceapă amenajarea propriu-zisă a noului spaţiu agro-alimentar. Primăria Craiova a solicitat ca piaţa să aibă spaţii pentru vânzarea de legume-fructe, produse lactate, ouă şi flori, 12 spaţii comerciale pentru alimente ambalate, dar şi o estetică atrăgătoare pentru cumpărători.

Piaţa „1 Mai”, deşi are un vad bun dat de vecinătatea cu Spitalul Judeţean, era cea mai murdară dintre spaţiile agro-comerciale ale Craiovei. Refacerea ei a preocupat şi administraţia Solomon, care a avut prima tentativă de modernizare. S-a venit chiar cu un studiu de fezabilitate, în anul 2011, care propunea o piaţă ultra-modernă, cu multe spaţii comerciale şi un restaurant la etaj. Datorită planurilor arhitecturale uşor futuriste, a fost supranumită „Piaţa OZN” a Craiovei. A rămas însă în hârtii pentru că s-a constatat că era nevoie de 2.000.000 de lei, bani pe care SC Pieţe şi Târguri Craiova ar fi trebuit să îi aloce din fonduri proprii. Ceea ce nu era posibil.

Două licitaţii ratate şi o negociere directă

Administraţia Olguţa Vasilescu s-a preocupat de acestă piaţă, mergând însă pe o altă variantă: concesionarea terenului către un privat care să vină şi amenajeze spaţiul pe banii lui. Aşa a apărut ideea de prima piaţă privată din oraş. Autorităţile locale au început demersurile în 2014, când terenul de 1.241 de metri pătraţi a fost scos la licitaţie pentru concesiune. Prima licitaţie a avut loc în februarie 2014. S-a prezentat o singură firmă, SC Cuture by AMC SRL Craiova şi nu a putut fi adjudecată. A fost repetată, conform legii, în luna aprilie. Din nou s-a prezentat o singură societate, aceeaşi ca la prima licitaţie. Cum nici acum nu s-a putut adjudeca licitaţia, Primăria Craiova a procedat la concesiunea terenului prin negociere directă.piata spital (2)

Concesiunea a fost aprobată în septembrie 2015

Negocierea directă pentru concesionarea terenului a avut loc în luna iunie 2015. De această dată, municipalitatea a avut de ales între două oferte. Primăria Craiova a propus un preţ de pornire la negociere de 3,07 lei pe metru pătrat pe lună, SC Cuture by AMC a oferit un preţ de 14 lei/mp/lună şi SC Exflor SRL Craiova – 9 lei/mp/lună. Urmărindu-se profitul atras la bugetul local, a fost aleasă oferta mai mare, Cuture by AMC SRL fiind concesionarul terenului de 1.214 metri pătraţi al fostei pieţe. În sedinţa din 18 septembrie 2015, consilierii municipali au aprobat, aşadar, contractul de concesiune cu SC Cuture by AMC SRL Craiova.

Amplasamentul a fost degajat de construcţii

Fosta piaţă „1 Mai” a fost desfiinţată, iar amplasamentul său a fost izolat de restul construcţiilor din jur. Timp de aproape un an, pe terenul cu pricina nu s-a mişcat nimic. Până acum câteva zile, când au început să apară primele semne de şantier. Amplasamentul a fost degajat de toate construcţiile existente, multe dintre ele impovizaţii din tablă ruginită. Nu se mai vede nimic din fostele tarabe din care se vindeau altădată legume şi fructe, în nişte condiţii foarte proaste, şi este de aşteptat ca firma care a concesionat să treacă acum la amenajarea noii pieţe. „Pregătim terenul pentru noua piaţă, iar construcţia va începe imediat ce vom obţine autorizaţia de construcţie”, ne-a declarat Mihai Cristian Dogaru, administratorul SC Cuture by AMC SRL Craiova.

12 spaţii comerciale de categoria I şi de lux

Potrivit contractului, concesiunea pe teren a fost încheiată pe un termen de 15 ani, timp în care SC Cuture by AMC din Craiova trebuie să achite la bugetul local o redevenţă totală de 3,2 milioane de lei. Obligaţia acestei societăţi este să construiască de la zero o piaţă nouă. Autorităţile locale au stabilit, în contractul de concesiune, şi cum va arăta noul spaţiu agro-comercial. Piaţa va fi dominată de o hală centrală, care va fi destinată pentru vânzarea de legume şi fructe. De asemenea, la parter, se vor găsi spaţii pentru comercializarea de produse lactate şi ouă. Comercianţii de flori vor fi grupaţi într-o zonă separată. Proiectul prevede ca noua piaţă să aibă şi un număr de 12 spaţii comerciale şi unităţi de alimentaţie publică, de categoria I şi de lux.piata spital

Estetica obligatorie

De altfel, Primăria Craiova a solicitat administratorului să investească şi în estetica noii pieţe. Autorităţile cer concesionarului SC Cuture by AMC SRL Craiova să realizeze o construcţie care să fie atrăgătoare şi interesantă din punct de vedere arhitectural, astfel încât să ridice „gradul de civilizaţie şi confort” al zonei. Municipalitatea a prevăzut şi cerinţe speciale de acces în piaţă. În primul rând, piaţa trebuie să fie dotată cu o rampă cu înclinaţie de 8% pentru accesul persoanelor cu dezabilităţi. De asemenea, şi cumpărătorilor trebuie să li se asigure accesul facil spre spaţiile de vânzare.