Clinică pentru îngrijirea pacienţilor cu tuberculoză rezistentă la tratament, în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna

0
418

semnare acord (8)Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a semnat, ieri după-amiază, un acord de colaborare între CJ, Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna şi Fundaţia „Romanian Angel Appeal”, în vederea înfiinţării unei clinici destinate îngrijirii pacienţilor cu tuberculoză rezistentă la tratament, la unitatea sanitară din subordinea administraţiei judeţene, investiţia fiind estimată la 500.000 de euro.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, demersul va conduce la crearea celui de-al treilea centru de excelenţă din ţară în acest domeniu şi se desfăşoară cu finanţare asigurată de Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei, prin intermediul Fundaţiei „Romanian Angel Appeal”.

«Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna a fost selectat de Ministerul Sănătăţii pentru implementarea proiectului, avându-se în vedere condiţiile pe care le oferă unitatea sanitară, dotările de care dispune, precum şi buna pregătire a personalului medical. Ne bucură faptul că eforturile pe care le-am făcut în domeniul sănătăţii, prin investiţii realizate în ultimii ani, sunt apreciate şi atrag o nouă iniţiativă care ajută la rezolvarea unei probleme cu care se confruntă judeţul.

Un alt argument care a susţinut decizia este reprezentat de faptul că şi Consiliul Judeţean Dolj are capacitatea şi şi-a exprimat disponibilitatea de a susţine financiar demersul. Mai exact, partenerii noştri vor asigura fondurile pentru tot ceea ce presupune amenajarea propriu-zisă a noii clinici. Este vorba despre reabilitarea unui corp de clădire existent şi construirea unuia nou, precum şi despre asigurarea dotărilor necesare, sumă estimată la 500.000 de euro.

La rândul său, CJ Dolj va acoperi toate cheltuielile legate de obţinerea autorizaţiilor şi avizelor, de racordarea la reţelele de utilităţi, dar şi de amenajarea căilor de acces, a drumurilor interioare şi a unui parc destinat pacienţilor. Este un proiect care avansează într-un ritm susţinut şi iată că, dacă în luna februarie avea loc vizita iniţială de evaluare, acum există deja un proiect aprobat de către Fondul Global, iar partenerii noştri pot începe procedurile legale pentru selectarea proiectantului şi, ulterior, a constructorului», a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Alături de preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, la întâlnirea în cadrul căreia a fost semnat acordul de colaborare au mai participat vicepreşedintele Alina Elena Tănăsescu, secretarul judeţului Dolj, Gheorghe Barbărasă, şi managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna, Marius Matei.