Două asociaţii doljene, selectate pentru a reduce abandonul şcolar

0
317

caravanaFundaţia World Vision România a anunţat lista finală a proiectelor finanţate în cadrul programului ,,Educaţie pentru schimbare” implementat în parteneriat cu Fundaţia Vodafone România în comunităţile rurale din Ialomiţa, Dolj şi Vâlcea. În cadrul acestui program, cu sprijinul celor cinci asociaţii şi grupuri de iniţiativă finanţate, vor fi dezvoltate cinci centre de tip şcoală după şcoală destinate activităţilor de integrare socială şi reducere a abandonului şcolar de care vor beneficia cel puţin 120 de copii pe o perioadă de nouă luni.

Cele cinci proiecte câştigătoare sunt “Copil ca tine sunt şi eu” – Asociaţia “Copiii – Speranţa Armăşeştiului”, comuna Armăşeşti, judeţul Ialomiţa; “Educaţie pentru un viitor mai bun” – Grup de iniţiativă Roşiori, comuna Roşiori, judeţul Ialomiţa; „Ajută-mă să învăţ!” – Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară “EURO” BREASTA, comuna Breasta, judeţul Dolj; Şcoala de azi, viitorul de mâine” – Asociaţia ProTineret Bucovăţ, comuna Bucovăţ, judeţul Dolj; „Educaţie pentru schimbare” – Grup de iniţiativă Scundu, comuna Scundu, judeţul Vâlcea.

120 de copii, beneficiari ai programului

În cadrul programului „Educaţie pentru schimbare”, până la data-limită de depunere a aplicaţiilor, 13 iulie a.c., au fost primite 13 proiecte propuse de asociaţiile şi grupurile de iniţiativă din tot atâtea comunităţi rurale din judeţele Ialomiţa, Dolj, Vâlcea.  Proiectele au fost evaluate în două etape de o echipă formată din reprezentanţi ai Fundaţiei World Vision Romania şi ai Fundaţiei Vodafone România pe baza formularelor de aplicaţie completate de solicitanţi şi a documentelor însoţitoare.

Fiecare proiect desemnat câştigător va primi o finanţare de maxim 47.500 lei pentru a implementa activităţi de tipul şcoală după şcoală pentru cel puţin 25 de copii din categorii vulnerabile cu scopul îmbunătăţirii rezultatelor şcolare, reducerii absenteismului şi a abandonului şcolar.

Pe lângă crearea celor 5 centre de tip şcoală după şcoală, World Vision Romania îşi propune să mobilizeze resursele locale şi să capaciteze asociaţiile şi grupurile de iniţiativă care vor implementa proiectele la nivel local pentru asigurarea sustenabilităţii activităţilor.

 «Prin „Educaţie pentru schimbare” propunem un program educaţional integrat. Obiectivul final este reducerea abandonului şcolar şi, pentru a-l atinge, ne propunem să lucrăm împreună cu comunităţile respective, să le oferim suportul necesar pentru ca schimbarea în educaţia copiilor să pornească din comunitate şi să fie susţinută de membrii comunităţilor pe termen lung», a declarat Daniela Buzducea, director executiv World Vision Romania.

Programul „Educaţie pentru schimbare” este finanţat de Fundaţia Vodafone România prin Programul Strategic de Investiţie în Mediul Rural care se derulează în toate judeţele tării şi care susţine dezvoltarea de proiecte în domeniile educaţiei şi serviciilor sociale necesare categoriilor defavorizate din satele si oraşele mici din Romania.09_10_A-3.b

Două centre „şcoală după şcoală”

Parteneri în acest proiect sunt două fundaţii, World Vision România şi Vodafone. Programul Strategic de Investiţie în Mediul Rural este derulat de Fundaţia Vodafone România în toate judeţele ţării şi susţine dezvoltarea de proiecte în domeniile educaţiei şi serviciilor sociale necesare categoriilor defavorizate din satele şi oraşele mici din România. Potrivit reprezentanţilor Vodafone, acesta este singurul program de acest gen, cu acoperire naţională, derulat de o fundaţie. În prima ediţie, desfăşurată în perioada februarie 2015 – iulie 2016,Vodafone România a acordat o finanţare totală de 653.645 de euro.

World Vision România este o fundaţie creştină care pune în centrul activităţii sale bunăstarea copilului, fiind parte din marea familie World Vision International, prezentă în aproape 100 de ţări din întreaga lume. Din 1990, de când ne-am început activitatea în România, am sprijinit peste 500.000 de copii şi adulţi, în 400 de comunităţi din opt judeţe.