După gratii pentru furturi de componente auto

0
333

arestat-22Sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 3.10, pe strada Unirii din municipiul Craiova, un echipaj auto din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj a depistat un tânăr ce reuşise să sustragă oglinzile retrovizoare de la un autoturism. La apropierea echipajului de jandarmi, tânărul în cauză a început să manifeste un comportament suspect, drept pentru care jandarmii au procedat la legitimarea şi identificarea acestuia, constatând că se numeşte Marcelino B., de 20 de ani, din Bucureşti.

În urma controlului efectuat asupra sa, au fost găsite, într-o sacoşă, două oglinzi auto despre care persoana în cauză a recunoscut că reuşise să le sustragă de la un autoturism marca BMW staţionat în parcarea unui bloc de pe strada „Mihai Viteazul”, aspect confirmat în urma efectuării primelor verificări la faţa locului. Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi a fost predat poliţiştilor Secţiei 1 Craiova.

În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii Secţiei 1 Craiova, în colaborare cu colegii din cadrul Secţiei 2 Poliţie, au stabilit faptul că tânărul este autorul a încă 4 furturi de componente din exteriorul autoturismelor, precum şi în încercarea de a le sustrage, a distrus alte oglinzi retrovizoare, fapte comise în perioada 1-6 august a.c.. Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate şi restituit părţilor vătămate.

Poliţiştii continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi distrugere, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, iar faţă de tânăr a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, astfel că a fost încarcerat în arestul IPJ Dolj. Acesta urmează să fie prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.