Şcolile şi universităţile nu vor mai solicita copii legalizate. Va fi suficient un document conform cu originalul

0
345

copieElevii şi studenţii nu mai sunt obligaţi să prezinte documente legalizate după documente oficiale la înscriere, potrivit unui nou ordin de ministru care pune în aplicare Ordonanţa de urgenţă nr. 41/2016, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

Guvernul României a adoptat, prin OUG 41/2016, mai multe măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale, obligând fiecare instituţie publică şi organ de specialitate al administraţiei publice centrale să elimine cerinţa de depunere a copiilor legalizate după documente la furnizarea serviciilor publice, înlocuindu-le cu certificarea conformităţii cu originalul de către funcţionarul competent.

De asemenea, instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale care solicită copia în format fizic pe hârtie după actul de identitate drept condiţie pentru furnizarea unui serviciu public sunt obligate să accepte copia în format electronic după cartea de identitate, transmisă prin e-mail, asigurând condiţiile prevăzute de reglementările legale privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal.

„Am semnat ordinul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă 41/ 2016, astfel încât, în instituţiile de educaţie din România, preuniversitar şi superior, dar şi în cele aflate în coordonarea sau subordonarea Ministerului Educaţiei, să nu se mai solicite copii legalizate. Va fi suficient un document conform cu originalul, certificat de persoana din instituţie cu atribuţii desemnate în acest sens”, a postat pe Facebook ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.