PNL, despre cazul lui Bogdan Olteanu: Cine a greşit trebuie să plătească

0
324

olteanuartidul Naţional Liberal (PNL) a transmis ieri, ca reacţie la cazul lui Bogdan Olteanu, că justiţia trebuie să-şi facă datoria în absolut orice situaţie şi în cazul oricărei persoane, iar cine a greşit trebuie să plătească.

”Partidul Naţional Liberal a sprijinit şi va sprijini instituţiile statului în lupta împotriva corupţiei. PNL consideră că justiţia trebuie să-şi facă datoria în absolut orice situaţie şi în cazul oricărei persoane, actual sau fost membru de partid, actual sau fost demnitar. Toţi oamenii sunt egali în faţa legii, iar cine a greşit trebuie să plătească”, se arată în comunicatul transmis de Departamentul de comunicare al partidului.

Procurorii DNA au anunţat ieri dimineaţa, oficial, reţinerea pentru 24 de ore a viceguvernatorului BNR şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor din partea PNL, Bogdan Olteanu, acesta fiind acuzat că a primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru efectuarea de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Bogdan Olteanu a fost reţinut joi noaptea, după mai multe ore de audieri, fiind acuzat de trafic de influenţă, urmând să fie prezentat instanţei supreme cu propunerea de arestare preventivă. “În perioada iulie – noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării. Banii au fost remişi de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic. Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcţia de guvernator al Deltei Dunării”, explică procurorii anticorupţie într-un comunicat de presă.