Federaţia “Solidaritatea Sanitară” propune ca medicii să nu mai facă gărzi suplimentare

0
358

gardaFederaţia “Solidaritatea Sanitară” a anunţat că a recomandat medicilor să nu semneze contractele individuale de muncă cu timp parţial pentru efectuarea gărzilor, aceasta fiind o forma de protest după ce nu s-a ajuns la o înţelegere cu Ministerul Sănătăţii în privinţa drepturilor doctorilor.

«Având în vedere faptul că negocierile cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, purtate în data de 22.07.2016, au evidenţiat riscul ca medicii care efectuează gărzile suplimentare să nu beneficieze de o serie de drepturi legale, iar rezultatele studiului realizat pe această temă au indicat situaţia dramatică în care se găsesc medicii care efectuează gărzi, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a recomandat tuturor medicilor care efectuează gărzi să nu semneze contractele individuale de muncă cu timp parţial pentru efectuarea gărzilor suplimentare (prevăzute de OUG nr. 20/2016) dacă nu le sunt menţionate expres în aceste contracte următoarele drepturi: dreptul la un spor cuprins între 25% şi 75% (25% este minim obligatoriu); dreptul la toate sporurile pentru condiţiile de muncă aplicabile la locul de desfăşurare a gărzilor şi la sporul de noapte; dreptul la concediul de odihnă pentru CIM – urile aferente gărzilor suplimentare; dreptul de a nu lucra continuu mai mult de 24 de ore; dreptul de a avea liber după gardă cel puţin 24 de ore», anunţă Federaţia, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, recomandarea a fost transmisă până în acest moment la 12.000 de doctori din spitalele publice precizându-se că “în condiţiile în care medicii pun în practică această recomandare se poate ajunge la blocarea sistemului sanitar în privinţa activităţilor specifice gărzilor”. De asemenea, Federaţia a anunţat lansarea unei petiţii pentru apărarea drepturilor medicilor care efectuează gărzi.

Reacţia Ministerului Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii anunţă că gărzile efectuate de personalul medical în afara programului de lucru vor fi făcute de la 1 august pe baza unui contract de munca separat: “Gărzile efectuate de personalul medical în afara programului de lucru vor fi făcute de la 1 august pe baza unui contract de munca separat şi plătite în baza legislaţiei actuale. Ministerul Sănătăţii a iniţiat şi un dialog cu Ministerul Muncii pe aceasta temă pentru a ne asigura în interesul personalului medical că nu vor exista discrepanţe la plata contractelor de munca încheiate cu unităţile sanitare. La începutul săptămânii viitoare va fi trimisă către spitale o circulară care să clarifice modul de redactare a acestor contracte în contextul prevederilor OUG20/2016 aşa încât procesul să se desfăşoare fără probleme”.

Ministerul Sănătăţii anunţă că de comun acord cu reprezentanţii sindicali a fost convenit un calendar de lucru prin care cererile lor să fie incluse în modificările ce vor fi aduse la Ordinul 870/2004, actul normativ care reglementează timpii de lucru şi gărzile din unităţile sanitare. “Ministerul Sănătăţii lucrează în regim accelerat la aceste modificări, iar motivul este extrem de simplu: situaţia actuală nu este normală. Aşadar, odată incluse cererile şi recomandările în forma noua a OMS 870/2004, documentul va fi trimis conform legii spre consultare către toate sindicatele, iar forma agreată va fi afişată în transparenţă decizională”, mai precizează instituţia.

76% din medicii români au fost de gardă între 30-36 de ore neîntrerupt

Exodul absolvenţilor de medicină a generat o lipsă de personal acută în spitalele din România, lucru care se resimte în special la schimburile de gardă. Astfel, medicii au ajuns să lucreze şi 36 de ore în continuu fără pauză, se arată în studiul „Gărzile medicilor. Situaţia actuală şi principiile utilizabile pentru modificarea Regulamentului privind timpul de lucru şi organizarea gărzilor în unităţile sanitare publice”, realizat de Federaţia „Solidaritatea Naţională”. „Media numărului maxim de ore lucrate continuu de medici este de 33,3 ore. Peste 93,7% din medici au lucrat continuu un număr maxim de ore mai mare de 24; 76% din medici au lucrat continuu un număr maxim de ore cuprins între 30 şi 36 de ore”, se arată în studiul citat. Studiul mai arată că media orelor lucrate săptămânal de medici este de 62,3 ore (echivalentul a peste 1,7 norme). Media lunară a timpului de lucru al medicilor care efectuează gărzi este de circa 234 ore (echivalentul a 1,56 norme), 48% dintre medici lucrând peste această medie. Studiul mai arată că 53% dintre medici efectuează între 5 şi 10 gărzi pe lună.