Când breasla artiştilor plastici din Craiova se solidarizează împotriva cui nu trebuie

0
366

Galeria ARTA (4)Un fapt minor a stârnit, pe la sfârşitul anului trecut, o adevărată furtună, verbală şi de atitudine, în rândul câtorva membri cu state vechi ai Filialei Craiova a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR). Concret: spaţiul Galeriei „ARTA”, situată pe „Unirii” la nr. 12, a fost solicitat să găzduiască, pentru doar trei zile, o expoziţie cu vânzare de obiecte decorative şi accesorii create manual. Realizate, desigur, tot de nişte pricepuţi ai breslei artiştilor – e adevărat, nu cu certificarea acestei organizaţii profesionale, înfiinţată încă din anii ’50. Dar nicidecum nişte ageamii care ar fi vrut „să-şi dea talente”, cum se spune, prin centrul urbei. Artizani, mai pe înţelesul tuturor, cum sunt atâţia pe care îi admirăm în Târgurile Meşterilor Populari ori la alte evenimente, autori de obiecte unicat, mulţi dintre ei cu studii măcar liceale, dacă nu chiar universitare în domeniul artei. Însă – repet – fără „patalama” la mână de la UAPR.

Solidaritatea membrilor în cauză ai filialei ar putea fi considerată exemplară, dacă lipsa ei într-un alt context n-ar face-o… cu totul anapoda! Artiştii au refuzat categoric ca „spaţiul profesionist” să le fie călcat de nişte inşi nerecunoscuţi „oficial” ai breslei, pe motiv şi de comparaţie valorică, dar şi pentru că s-ar fi creat un precedent. Apoi, cică ar mai fi avut loc în galerie nişte manifestări – cum s-a vrut şi expoziţia aceasta handmade – după care ar fi plouat cu reclamaţii… O precizare se impune a fi făcută: solicitarea respectivului spaţiu al Filialei Craiova a UAPR însemna, practic, închirierea lui contracost şi pe bază de contract. La nici două săptămâni de la această atitudine ostilă, aceiaşi artişti – ca şi respectabilii colegi ai domniilor lor, ca şi conducerea filialei – au rămas impasibili la o situaţie care, din acelaşi spirit de apărare a profesionalismului recunoscut „oficial”, ar fi trebuit să-i scandalizeze de-a dreptul! Cum, de altfel, s-a întâmplat cu breasla UAPR în atâtea mari oraşe ale ţării.

pictura 1

Situaţia trenează de ani buni – rezolvarea ei încercându-se inclusiv prin sălile de judecată – şi se referă la un grup de artişti constituiţi într-o entitate cu personalitate juridică numită tot… Uniunea Artiştilor Plastici. Confuzia este, desigur, una voită. Şi pe ea s-a contat şi la înfiinţarea unei filiale la Craiova, în vara anului 2013. Filială care, în ultima perioadă, a organizat la Craiova mai multe evenimente. Unul a fost deschiderea unei expoziţii de artă, sub genericul „Salonul Naţional 2015 – ediţia I”, pe data de 3 decembrie 2015, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, reunind lucrările a peste 20 de artişti. Celălalt s-a consumat pe 8 decembrie 2015, la Filarmonica „Oltenia”: un spectacol caritabil între ai cărui organizatori – alături de o asociaţie şi un centru medical – s-a aflat şi aşa-zisa UAP. Evenimente lăudabile ca iniţiativă, însă puse sub egida unei organizaţii care insistă în a-şi revendica o identitate ce generează confuzii şi nemulţumiri. Invitaţia către mass-media a fost lansată de Orlando Edward, care s-a prezentat ca fiind „preşedintele UAP Craiova”.

Altă invitaţie la un eveniment al aşa-zisei UAP a venit recent: vernisajul expoziţiei „Valenţe estetice”, care are loc astăzi la Galeria „Vollard” a Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, pe ale cărei simeze sunt prezentate lucrări cu tehnici mixte. „Curatorul expoziţiei este Orlando Edward, preşedintele UAP Craiova”, se menţionează într-un comunicat de presă.

O atitudine publică s-ar fi impus demult, fără doar şi poate, din partea Filialei Craiova a UAPR, faţă de o asemenea grosolană impostură. Ea nu a existat, însă. Nici din partea conducerii filialei (al cărei preşedinte recunoscut este apreciatul sculptor Marcel Voinea), nici din partea membrilor. Nici măcar a acelora care mai deunăzi măturaseră din spaţiul profesionist, în furtuna lor verbală şi de atitudine, orice picior de artist handmade! Acelaşi spaţiu încălcat acum într-un mod aproape fraudulos, prin confuzia voit creată. Căci, în fond, aceşti artişti – cărora nu le lipseşte neapărat talentul –, dacă ar fi vrut musai să activeze sub umbrela unei uniuni naţionale de creaţie, ar fi putut să o numească oricum altfel, pentru a-şi arăta bunele intenţii şi, până la urmă, pentru a-şi apăra credibilitatea demersului.

 Tensiunile existente între cele două entităţi care îşi dispută aceeaşi titulatură sunt vechi, cum spuneam. Noua UAP îl are ca preşedinte pe Traian Mârza, artist care nu a fost dorit la conducerea filialei locale din Alba-Iulia şi, mai mult, a fost exclus din vechea UAPR printr-o hotărâre a Adunării Generale din primăvara lui 2012. Motiv pentru care, un an mai târziu, Mârza şi-a făcut… propria Uniune, folosind denumirea consacrată, şi a început să înfiinţeze filiale în ţară. Noua UAP reuneşte „membri din domeniul creator al artelor plastice şi vizuale, cu profesii diferite – medici, economişti, ingineri”, profesionişti, dar şi amatori, „uniţi de aceeaşi pasiune pentru frumos şi pentru artă”, precizau, la constituirea filialei craiovene, în 2013, reprezentanţii acesteia.

Gestul a fost sancţionat atunci, în spaţiul public, de criticul de artă Cătălin Davidescu, vicepreşedinte de drept al filialei craiovene. Însă atitudinea de descalificare a lui nu a fost una constantă. Și, cum spuneam, este prin excelenţă inexistentă în prezent. Când breasla se solidarizează împotriva cui nu trebuie… Impostura este în altă parte, domnilor! Nu în gestul artiştilor care au vrut să expună şi să-şi vândă creaţiile alături de dvs., fără a avea nevoie de vreo recunoaştere „oficială” ori vreo titulatură care să le certifice talentul, seriozitatea muncii şi, până la urmă, buna credinţă!