Universitatea, cu plusuri şi minusuri după stagiul austriac

0
403

Analiza alb-albaştrilor după cantonamentul de vară, cu mai puţin de două săptămâni până la startul unei noi ediţii de campionat

vatajelu ADupă o săptămână de pregătire în Bănie şi alte trei desfăşurate în regiunea Tirolului, Universitatea Craiova a revenit acasă pentru a pregăti noul sezon, programat să înceapă pe 22 iulie. Mâine se va stabili ţintarul campionatului, după ce se va afla a 14-a echipă care va evolua în Liga I, între Rapid şi ACS Poli Timişoara.

În Austria, alb-albaştrii au susţinut şi cinci partide de verificare, înregistrând rezultatele: 1-2 cu Teuta Durres, 0-0 cu Red Bull Salzburg, 2-0 cu Zenit Sankt Petersburg (Măzărache şi Zlatinski), 3-0 cu Worgl (formaţie austriacă de amatori, Măzărache, Bancu şi Surugiu) şi 3-2 cu Slovan Liberec (Ivan, Drăghici şi un autogol).

Mulţescu a declarat că în ultimul amical, cel cu Liberec, a aliniat în mare parte echipa pe care se va baza şi în startul campionatului, respectiv: Calancea – Briceag, Popov, Acka, Vătăjelu – Băluţă, Zlatinski, Screciu, Bancu – Măzărache, Ivan.

Portari

După plecarea lui Straton, tânărul Laurenţiu Popescu, titular în ultima parte a campionatului trecut, nu şi-a consolidat locul în primul „11”, fiindcă prima achiziţie a Craiovei din vara aceasta, moldoveanul Calancea, a avut prestaţii solide şi pare să-şi fi câştigat rapid locul între buturi. În vârstă de 30 de ani, goal-keeper-ul a convins în partidele din Austria, iar Mulţescu l-a avut sub comandă şi la Ceahlăul şi Voluntari.

Fundaşi

În dreapta liniei defensive se constată o situaţie asemănătoare cu cea a postului de portar. Plecarea lui Achim nu l-a lăsat suveran pe Dumitraş, ci revenirea lui Briceag a însemnat reprofilarea acestuia în banda dreaptă şi titularizarea lui, deşi jucătorul de 24 de ani are stângul ca picior de bază. Se observă acest handicap la construcţie şi la centrări, însă se pare că alte calităţi l-au convins pe Mulţescu să-l utilizeze pe Briceag în detrimentul lui Dumitraş. În banda dreaptă a fost introdus în fiecare final de meci şi tânărul Vlădoiu, propunerea academiei clubului pentru acest post.screciu

Cuplul de stoperi pare cel care a început şi sezonul trecut, Popov-Acka, deşi cei doi au avut dese probleme medicale pe parcursul campionatului precedent. Kay ar fi prima rezervă, deşi a fost aproape de a părăsi echipa, după incidentul cu Băluţă, de acum câteva luni. În ultimul meci, stoperul din Capul Verde nu a fost utilizat. De la „satelit” au fost aduşi stoperii Hreniuc şi Ciocoteală. Primul dintre aceştia este indezirabil în viziunea majorităţii suporterilor, din cauza cunoscutei afinităţi pentru Dinamo.

Surpriza neplăcută a turneului din Austria a fost forma slabă a lui Vătăjelu, ezitant în faza defensivă. Culmea, aceste gafe s-au înmulţit o dată cu preluarea banderolei de căpitan, în loc ca ele să fie eliminate şi evoluţia fundaşului stânga să confere mai multă încredere coechipierilor. Pe postul său există oricând şi varianta Briceag, care s-ar simţi mult mai bine în stânga.

Mijlocaşi

La mijloc, inovaţia acestei veri este tânărul de doar 16 ani, Vladimir Screciu, forţat de Mulţescu chiar din primul minut în majoritatea amicalelor, doar cu Zenit intrând pe final. Pare greu de crezut că mijlocaşul oltean îi va devansa pentru un loc alături de Zlatinski pe Mateiu şi Madson, dar cum cei doi sunt în ultimul an de contract, Screciu ar putea fi surpriza Craiovei pentru noul campionat. Madson a fost titular cu Zenit, când a fost schimbat la pauză, iar în ultimul joc, cu slovan, brazilianul nu a jucat. Bancu este unul dintre titularii indiscutabili ai Universităţii, el fiind desemnat să execute şi unica lovitură de pedeapsă din amicalele jucate în Austria.

În banda dreaptă, deşi nu a marcat niciun gol în amicale, Băluţă a părut mai activ ca în sezonut trecut, el având şi rolul de a face presing pe construcţia adversarului, alături de Măzărache. Dintre puşti, alături de Screciu, în ultimele două amicale s-a evidenţiat mijlocaşul de 18 ani Stephan Drăghici, adus recent de la Academia Ardealul Cluj, dar care este oltean, fiind născut în Slatina. Deşi a jucat destul de puţin, puştiul s-a remarcat rapid printr-un control bun al mingii, o maturitate în joc şi două faze decisive: penalty-ul scos în meciul cu austriecii de la Worgl şi golul victoriei înscris contra cehilor de la Liberec, cu o preluare scurtă şi şut cu efect, în vinclu, de la 20 de metri.

Deşi aşteptam ca Petre să intre în „primii 14”, se pare că Manea i-a cam luat faţa în lupta pentru o soluţie de rezervă ca mijlocaş ofensiv. Surugiu a avut un stagiu bun, are calitate pentru a juca „unu la unu” şi totodată execuţii rafinate, dar trebuie să profite de orice ocazie, fiindcă vârsta (26 de ani) nu-l ajută foarte mult, ţinând cont că până acum a jucat în ligi inferioare. Pe modelul Dorel Stoica însă, „Oli” ar avea şansa lui de a intra mai târziu în fotbalul mare, mai ales că este oltean. Apropo de „oltenizarea” echipei, tot mai mulţi jucători din regiune îşi fac loc în lotul Ştiinţei şi nu originea îi impune, ci potenţialul. În acest moment, Popescu, Vlădoiu, Vătăjelu, Screciu, Drăghici, Bancu, Ciocoteală, Băluţă, Petre şi Surugiu asigură acel „fond autohton” pe care Ştiinţa a mizat întotdeauna.

Atacanţi

Deşi are doar 19 ani, Ivan este indiscutabil punct fix în ofensiva Ştiinţei, fiind jucătorul de la care toată lumea se aşteaptă să fie decisiv. Deşi a marcat doar un gol în stagiul austriac, Ivan a avut prestaţii consistente, impunându-se ca un titular cert. Măzărache a fost golgheterul turneului austriac, dar prestaţiile sale nu sunt deloc concludente, are mari carenţe la capitolul tehnică individuală, la aşezarea în teren şi ratează mult. Nuno Rocha a venit nepermis de târziu la lot şi se vede acest lucru şi în forma sa, capverdianul având prestaţii modeste în cele două amicale pe care le-a prins în Austria. Puştii de la echipa a doua nu au reuşit să se impună, Jurj a plecat deja de la echipă, iar Burlacu a ajuns târziu în cantonament, iar el are de recuperat după problemele medicale pe care le-a avut în sezonul trecut.

Atacul este compartimentul în care sunt cele mai mari probleme, iar o achiziţie se conturează deja. Este vorba de al treilea jucător din Capul Verde care ar ajunge în Bănie, Rambe, un atacant de 26 de ani  care a activat mai mult în liga a doua portugheză.