Euro 2016: Şi la sfârşit, de această dată,… Franţa

0
327

fotbalFranţa s-a calificat în finala Euro 2016, aseară, la Marsilia, învingând (2-0) Germania, campioana lumii. Duminică seara, pe „Stade de France”, albaştrii vor disputa finala cu Portugalia. A fost o partidă cu destul de multă încărcătura psihică, realmente tacticizată, câştigată finalmente de francezi, care nu mai învinseseră Germania din 1958, de la Mondialul suedez. Mannschaft a avut ocazia deschiderii scorului în prima repriză prin Can (min. 14) şi Muller (min. 32 şi 39), dar nu a reuşit să-şi concretizeze dominaţia netă. Şi în finalul primei reprize s-a trezit „lovită” de arbitrul italian Nicola Rizzoli, care a acordat un penalty francezilor, pentru o „mână” a lui Schweinsteger, transformat de Griezmann. Lipsită de Hummels, suspendat, echipa Germaniei l-a pierdut, la începutul reprizei secunde şi pe Boateng (min. 59), celălat stâlp al defensivei. Şi înlocuitorul său, Mustafi … va comite o eroare impardonabilă, la puţine minute după intrarea în teren. Dominaţia germană a continuat, dar a fost una sterilă, şi o eroare, cum spuneam, a lui Mustafi a prilejuit golul doi (min. 72), prin acelaşi Antoine Griezmann. Un gol, cum se spune împotriva cursului jocului, fiindcă germanii au avut o posesie covârşitoare (65 %), şi portarul Hugo Lloris a avut intervenţii de-a dreptul magnifice. Francezii şi-au descoperit un cuplu de fundaşi centrali Koscielny – Umtiti, destul de solid, şi un nou erou al Franţei, Antoine Griezmann. După eşecurile din 1982, 1986 şi 2014, Franţa a învins Germania, ispravă pe care nu o mai reuşise din 1958. Adică de 58 de ani. Se va comenta mult despre această semifinală, legată de numele italianului Nicola Rizzoli. Mai ales că, Joachim Low şi Manuel Neuer au declarat după meci, că echipa lor a fost mai bună decât a Franţei.