Condamnat definitiv la 15 ani de detenţie după ce şi-a ucis fiul vitreg

0
466

crimaBărbatul de 68 de ani din comuna Dobreşti, care astă-vară a fost arestat după ce şi-a ucis fiul vitreg cu mai multe lovituri de topor, a fost condamnat definitiv. Judecătorii Curţii de Apel Craiova i-au respins, marţi, apelul, ca nefondat, astfel că inculpatul va executa pedeapsa primită pe fond, la Tribunalul Dolj, de 15 ani de închisoare.

Reamintim că judecătorii Tribunalului Dolj dispuneau, pe 11 august 2015, arestarea preventivă a lui Ştefan Chiriţă, de 68 de ani, din satul Căciulăteşti, comuna Dobreşti, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. Bărbatul fusese reţinut o zi mai devreme, pe 10 august 2015, după ce s-a stabilit că şi-a ucis fiul vitreg.

Potrivit anchetatorilor, în dimineaţa zilei de 10 august, puţin după ora 8.00, Ştefan Chiriţă a sunat pe 112 şi a anunţat că l-a lovit de mai multe ori cu un topor pe fiul său vitreg. Imediat la faţa locului au ajuns poliţiştii din localitate, au constatat că cele sesizate se confirmă, astfel că a fost anunţată echipa complexă de cercetare formată din poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti şi condusă de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj care a sosit în comună. Din cercetările efectuate şi după discuţii cu autorul, oamenii legii au stabilit că, pe fondul unor neînţelegeri şi certuri mai vechi, luni dimineaţă, autorul, Ştefan Chiriţă, imediat ce s-a trezit, a ieşit în curte, a luat toporul şi a revenit în locuinţa comună unde a început să-şi lovească fiul vitreg, Sorinel Nederu, de 39 de ani, cu muchia toporului în cap, victima decedând în somn. După ce n-a mai mişcat, autorul a chemat poliţia.

Ştefan Chiriţă a fost ridicat şi adus la Craiova, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost audiat şi reţinut pentru 24 de ore în cursul zilei de luni, iar marţi a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Pe 26 august 2015 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, iar pe 29 ianuarie a.c. judecătorii Tribunalului Dolj au pronunţat sentinţa în dosar. Ştefan Chiriţă a fost condamnat la 15 ani de detenţie şi obligat să achite daune materiale de 20.000 lei concubinei fiului vitreg şi nepotului său, minor, pe care l-a lăsat fără tată: „Condamnă pe inculpatul Chiriţă Ştefan la pedeapsa de 15 ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la 10.08.2015, la zi şi menţine starea de arest. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ciucă Mihaela Aurelia şi obligă inculpatul la plata sumei de 10.000 lei daune morale, către această parte civilă. Admite în partea civilă formulată de partea civilă Nederu Ştefănel Mario, prin reprezentant legal Ciucă Mihaela Aurelia şi obligă inculpatul la plata sumei de 1.200 lei prestaţie periodică globală (calculată de la 10.08.2015 şi până la data pronunţării prezentei sentinţe penale), la plata sumei de 300 lei prestaţie periodică lunară, până la împlinirea de către partea civilă a vârstei de 18 ani, sau până la intervenirea altei cauze de micşorare sau încetare a acestei obligaţii precum şi la plata sumei de 10.000 lei daune morale către această parte. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 29.01.2016”, se arată în hotărârea instanţei.

Inculpatul a declarat apel, înregistrat pe 16 martie a.c., la Curtea de Apel Craiova. Marţi, 28 iunie a.c., instanţa a soluţionat cauza. Judecătorii i-au respins, ca nefondat, apelul lui Chiriţă, astfel că acesta va executa pedeapsa primită pe fond: „Respinge apelul ca nefondat. Deduce în continuare arestarea preventivă a inculpatului, de la data de 29.01.2016 la zi. Obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către partea civilă Ciucă Mihaela şi la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.