Tânără în stare gravă după ce a fost accidentată pe trecerea de pietoni

0
470

accidentO tânără de 21 de ani, din comuna Seaca de Pădure, este în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova după ce, ieri-dimineaţă, a fost accidentată pe bulevardul „1 Mai” din Craiova. Din primele cercetări ale poliţiştilor Biroului Rutier Craiova se pare că fata traversa regulamentar strada, pe trecerea de pietoni, în urma impactului fiind aruncată la câţiva metri distanţă.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, accidentul s-a petrecut ieri-dimineaţă, puţin după ora 9.00. Din cercetările poliţiştilor de la Biroul Rutier Craiova s-a stabilit faptul că Răzvan Gună, de 34 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Dacia Lodgy, ajuns la intersecţia bulevardului „1 Mai” cu strada „Dealul Spirei” nu a acordat prioritate de trecere şi a lovit-o violent pe Mariana Iordache, de 21 de ani, de localitatea Seaca de Pădure, care se angajase în traversarea străzii regulamentar, pe trecerea de pietoni.

Tânăra a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a intrat în comă din cauza leziunilor grave suferite, iar şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pe numele său poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. „Conducătorul auto nu consumase băuturi alcoolice, iar în cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Din nefericire, victima este în stare gravă”, ne-a declarat agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.