De la rezistenţa faţă de aderarea la construcţia europeană la manifestaţii contra achitării contribuţiilor, până la dispute aprinse în privinţa politicii monetare şi a ameninţărilor că va părăsi Uniunea, Marea Britanie a avut o istorie cu hopuri în UE. Ieri, britanicii au decis: părăsesc Uniunea. Marea Britanie va ieşi din UE, după ce 51,9 la sută dintre cetăţenii britanici au votat pentru ieşirea ţării din Blocul Comunitar, potrivit rezultatelor finale ale referendumului care a avut loc joi, 23 iunie. Britanicii şi-au decis viitorul în afara Uniunii Europene după o relaţie lungă şi tumultoasă cu aceasta. The Telegraph a prezentat o istorie a Marii Britanii în UE:
1957 -Cei şase membri fondatori ai Comunităţii Economice Europene (CEE) au semnat Tratatul de la Roma – Franţa, Germania de Vest, Italia, Blegia, Olanda şi Luxembourg – dar Marea Britanie a respins invitaţia de a li se alătură.
1963 -Cu o economie slăbită, Marea Britanie face prima sa încercare de a se alătura Pieţei Unice, dar preşedintele francez de atunci Charles de Gaulle se opune prin drept de veto acestui demers, acuzând Marea Britanie de „ostilitate profundă” contra iniţiativei europene.
1973 -Cu Charles de Gaulle în afara jocurilor (preşedintele francez murise în 1970), britanicilor li se permite intrarea în Comunitatea Economică Europeană la zece ani de la prima lor încercare, dar la doar un an, aceştia solicită reformarea majoră a Politicii Agricole Comune, precum şi schimbări în domeniul finanţării bugetului.
1975 -Guvernul laburist al lui Harold Wilson iniţiază un referendum faţă de apartenenţa la Comunitatea Economică Europeană, referendum care duce la ruperea partidului, rezultatele arătând că trei treimi dintre votanţi doresc să rămână în Comunitate.
1983 -Liderul laburist Michael Foot promite retragerea din CEE în manifestul său electoral, dar este învins decisiv în sondaje de conservatorii lui Margaret Thatcher.
1984 -O victorie importantă pentru Margaret Thatcher care câştigă o corecţie financiară din partea Bruxelles-ului după ce aceasta a ameninţat cu oprirea contribuţiilor din cauza faptului că Marea Britanie primea mai puţine subvenţii agricole faţă de Franţa. “Cerem doar să ni se înapoieze banii noştri”, a declarat aceasta.
1990 -Marea Britanie se alătură Mecanismului European al Ratelor de Schimb, la 11 ani după ce acesta fusese instalat pentru a armoniza sistemul financiar al ţărilor europene înainte de crearea monedei unice.
Februarie 1992 -Se semnează Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană, dar Marea Britanie negociază opţiune de a renunţa la uniunea monetară şi politica socială. În anul următor, John Major a trebuit să înnăbuşe o revoltă a membrilor Parlamentului de a nu mai susţine Tratatul, criticii avertizând că acesta subminează suveranitatea Parlamentului.
Septembrie 1992 -În ceea ce a devenit cunoscută drept Miercurea Neagră, Marea Britanie este forţată să se retragă din Mecanismul European al Ratelor de Schimb ca urmare a faptului că nu a stopat speculaţiile valutare masive.
1999 -Tensiuni create din cauza interdicţiei impusă de Franţa în privinţa cărnii de vită britanice în timpul focarului de „boala vacii nebune”. Bruxelles a dat un ultimatum Franţei, dar interdicţia nu a fost ridicată decât la câţiva ani mai târziu.
2000 -Ciocolata britanică a primit într-un final avizul de a fi comercializată în Europa după o dispută de 27 de ani în privinţa ingredientelor. „Puriştii ciocolatei” precum Belgia sau Franţa au demarat campanii pentru untul de cacao şi nu pentru utilizarea uleiului vegetal în fabricarea ciocolatei.
2004 -Au loc ciocniri între Tony Blair şi preşedintele francez Jacques Chirac în privinţa constituţiei europene, Franţa fiind preocupată că anumite concesiuni vor crea o „Europă cu două viteze”. Planurile se prăbuşesc ulterior după ce Franţa şi Olanda votează împotrivă în referendumurile organizate.
2007 -Gordon Brown absentează de la ceremonia televizată a liderilor care au semnat Tratatul de la Lisabona, care conferă puteri extinse Bruxelles-ului. Tratatul controversat a fost negociat timp de doi ani, după ce planurile pentru o constituţie oficială au fost abandonate.
2011 –David Cameron se contrează cu UE asupra planurilor de a introduce o taxă pe bănci şi de a restricţiona sectorul financiar al Londrei. Prim Ministrul le-a promis britanicilor că îşi vor lua puterea înapoi.
2013 -David Cameron a promis un referendum dacă câştigă alegerile generale din 2015, ceea ce s-a şi întâmplat şi a reiterat angajamentul său de a organiza referendumul înainte de sfârşitul anului 2017.
Februarie 2016 -David Cameron negociază noul “noul acord EU ” pentru Marea Britanie, în urma a 30 de ore de discuţii, dar a trebuit să facă o serie de concesii. Prim Ministrul a anunţat că referendumul se va ţine pe 23 iunie.
Iunie 2016 – 51.9 % dintre cetăţenii britanici au votat pentru ieşirea ţării din Blocul Comunitar, potrivit rezultatelor finale ale referendumului care a avut loc joi, 23 iunie. Premierul britanic David Cameron a anunţat că va demisiona, în următoarele trei luni, în urma rezultatului referendumului privind apartenenţa la Uniunea Europeană.
Cetăţenii britanici de peste 65 de ani au votat în proporţie de 58% pentru ieşirea Marii Britanii din UE, în timp ce la grupele de vârstă 18-24, 64% au votat pentru rămânere. Grupul de vârstă 18-24 va trebuie să trăiască astfel cu noua decizie timp 69 de ani, la o speranţă de viaţă de 90 de ani, în timp ce grupul celor de peste 65 de ani care au votat împotriva Marii Britanii în UE (în proporţie de 58%), mai au în medie 16 ani de trăit.
