Un an mai organizat pentru fermieri, în raporturile cu APIA Dolj

0
559

Până în prezent, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Dolj au fost procesate 39.088 de cereri de plată aferente anului în curs. Pentru 2015, numărul lor a urcat la 42.414. Scăderea actuală provine de la influenţa generată de procesul de comasare şi de la declararea ca necultivat a terenului, o singură dată la cinci ani. Începând cu data de 10 iunie a.c., softul APIA va executa, din oficiu, o reducere a sumelor cuvenite fermierilor, cu 1% pentru fiecare zi de întârziere, până la data depunerii cererii de plată.apia

          În 31 mai 2016 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 409, Ordinul MADR nr. 817/30.05.2016, care aduce unele modificări şi completări Ordinului MADR nr. 619/2015, ce aprobă criteriile de eligibilitate, condiţiile specifice şi modul de implementare a schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020. Astfel, se permite fermierului diminuarea suprafeţei solicitate pentru sprijinul cuplat la sămânţa de cartof, în cererea unică de plată, pe baza documentelor emise de Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor. Totodată, este reglementată completarea prevederilor referitoare la actele în baza cărora funcţionează persoanele juridice, care nu sunt înregistrate la Oficiul Naţional pentru Registrul Comerţului, şi prin care dovedesc că desfăşoară activitate agricolă.

S-a depăşit termenul limită, încep penalizări!

          Pentru anul 2016 s-a stabilit ca dată limită de depunere a cererilor unice de plată şi a modificărilor la acestea, 10 iunie. Cererile unice de plată şi modificările la acestea pot fi depuse şi după data de 10 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, cu penalităţi, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014. Solicitările depuse după această dată sunt inadmisibile, iar beneficiarului nu i se acordă nici un fel de plată sau de sprijin.

          „Până la termenul impus de legislaţie, deci fără a percepe fermierilor penalizări, la APIA Dolj s-au înscris cu cereri de plată 39.088 fermieri. Numărul este mai mic, comparativ cu anul 2015, când erau 42.414 fermieri înscrişi cu cereri unice de plată. Scăderea este firească pentru că provine de la faptul că, multe suprafeţe au fost comasate, iar declararea terenurilor drept necultivate se face o dată la cinci ani. Trebuie să precizăm că, softul aplicaţiei cu care operează APIA, va percepe automat, de la data de 10 iunie a.c., o penalizare de 1% pe zi de întârziere din sumele cuvenite”, ne-a precizat Laurenţiu Nicolae Dădulescu, director executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Dolj.laurentiu nicolae dadulescu

Peste 1.700 de fermieri supuşi controalelor

          Potrivit conducerii APIA Dolj, sunt încă blocate la plată subvenţiile pentru sectorul zootehnic, sprijinul cuplat în sectorul vegetal şi fermierii din eşantionul de control. La nivelul Doljului, 1.725 de fermieri sunt supuşi verificărilor întreprinse de specialiştii APIA. Există suma de bani necesară sectorul zootehnic, dar procedura de a împărţi fondurile pe numărul de capete este laborioasă şi întârzierile sunt fireşti, spun specialiştii APIA.

          Structura centrală APIA informează că, numărul total de beneficiari autorizaţi la plată pentru toate tipurile de fonduri (Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Buget Naţional), începând cu data de 08.04.2016 şi până în prezent este de 786.512. Suma totală autorizată la plată, pentru cererile unice de plată depuse de fermieri în Campania 2015, este de 1,219 miliarde euro, respectiv: FEGA – 966,67 milioane euro, din care: – 255,44 milioane euro plăţi în avans (efectuate în luna noiembrie 2015); – 711,23 milioane euro plăţi regulare. FEADR+cofinanţare de la bugetul naţional – 162,25 milioane euro pentru Măsura 13 – “Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice” – din PNDR 2014-2020; BUGET NAŢIONAL – 90,98 milioane euro pentru Ajutorul Naţional Tranzitoriu în Sectorul Vegetal (ANT1).

În ce condiţii fermierii pot modifica cererea

          În anul calendaristic 2016, respectiv în perioada 01.01.2016 şi până în prezent, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a efectuat plăţi pentru toate schemele pe care le implementează în sumă totală de 1,026 miliarde euro, astfel: FEGA – 715,47 milioane euro; FEADR+cofinanţare – 168,82 milioane euro; BUGET NAŢIONAL – 142,28 milioane euro, din care:  90,98 milioane euro ANT 1; – 49,12 milioane euro motorină; – 2,17 milioane euro cofinanţare măsuri de piaţă şi promovare produse agricole.

          “Întârzierile la plată au fost cauzate de complexitatea Politicii Agricole Comune. Trebuie să avem în vedere elementele de sigurnaţă în alocarea fondurilor şi corectitudinea plăţilor. Mai trebuie specificat că, fermierii au la dispoziţie 35 de zile să-şi modifice poziţionarea parcelelor, fără penalizări. Măsură se poate folosi numai dacă, fie nu s-a poziţionat corect parcelele, fie există suprapuneri; dar numai dacă fermierii şi-au închis cererea de plată până la data de 10 iunie a.c.”, a mai precizat Laurenţiu Nicolae Dădulescu.teledetectie

Modificări pentru sectorul zootehnic

          Un alt avantaj oferit de noile reglementări în domeniu se mai referă la abrogarea dispoziţiilor potrivit cărora, cuantumul per cap, în cazul sprijinului cuplat la taurinele din rase de carne şi metişii acestora se acorda diferenţiat, astfel că se creează posibilitatea acordării unui cuantum unitar pentru toate categoriile din sectorul taurine de carne, sector în declin şi se doreşte a fi dezvoltat cu prioritate evitându-se abandonarea acestei activităţi.

          Să mai reamintim că, în cazul în care producătorul agricol foloseşte apă pentru irigaţii, odată cu depunerea cererii unice de plată sau până la data-limită de depunere a acesteia trebuie să prezinte documente doveditoare ale dreptului de utilizare a apei pentru irigaţii, respectiv: autorizaţia de utilizare a apei pentru irigaţii eliberată de către Administraţia Naţională “Apele Române”, calitatea de membru al unei organizaţii a utilizatorilor de apă pentru irigaţii, contractul de irigaţii al acesteia încheiat cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare sau contractul de irigaţii încheiat între beneficiar şi Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, după caz.