„Premianţi la TehnoFest” – expoziţie la Casa de Cultură

0
381

TehnoFestÎn Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu” va avea loc marţi, 7 iunie, ora 11.00, vernisajul expoziţiei „Premianţi la TehnoFest”. Vor fi prezentate lucrările premiate la cea de-a III-a ediţie a Concursului Regional TehnoFest, organizat de Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova şi Inspectoratul Școlar Judeţean Dolj. Au intrat în competiţie elevi cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani, iar cele mai bune lucrări au fost stabilite pe categorii de vârstă la fiecare dintre cele patru secţiuni ale concursului: „Turist în oraşul meu” (prezentări Power-Point), „Poveştile oraşului: locuri, tradiţii, meşteşuguri” (fotografii digitale), „Sărbătorile anului” (sărbători oficiale şi tradiţionale, calendar eco-desene realizate cu ajutorul aplicaţiilor specifice pe calculator) şi „Bal mascat – măşti pentru carnaval”. Expoziţia va putea fi vizitată în următoarele două săptămâni.