Naţionalul craiovean lansează invitaţie la… teatru în familie!

0
305

TNC Fata mosului si fata moaseiLa Naţionalul craiovean se joacă teatru pentru toată familia! Joi, 9 iunie, instituţia are preţuri speciale pentru copii însoţiţi de părinţi ori bunici la spectacolul „Fata moşului şi fata moaşei” după Ion Creangă, în regia Ralucăi Păun. Cea mai nouă producţie a teatrului, cu premiera la 5 mai a.c. – „o poveste fără vârstă, o adaptare adusă în prezent, un spectacol plin de magie şi culoare”, după cum anunţă reprezentanţii teatrului – va avea loc de la ora 18.00, în Sala „Amza Pellea”, şi îi aduce în scenă pe actorii Monica Ardeleanu, Costinela Ungureanu, Petronela Zurba, Ramona Drăgulescu, Raluca Păun, Marian Politic şi Claudiu Mihail.

Preocupată şi de regie, Raluca Păun – actriţă din 2003 a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova – a semnat deja regia mai multor spectacole din repertoriul acestei instituţii: „Legături de sânge”, de Beth Henley (2011-2012), „Cabina artistelor” de Arnost Goldflam (2012-2013) şi „Legături primejdioase” de Choderlos de Laclos (2012-2013). Numeroase spectacole ale Companiei Teatrulescu din Craiova poartă, de asemenea, semnătura sa: „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale (2009), „Nebănuitele urmări ale unui temperament violent” de A.P. Cehov (2009), „Senzaţional”, după piesa „Românie dragă, Elveţia mea” de Cornel Udrea, „Cenuşăreasa” (2014).

Decorul şi costumele sunt realizate de tânăra scenografă Alexandra Panaite, aflată la cea de-a doua colaborare cu scena craioveană, după ce a semnat scenografia spectacolului „Exploziv”. Muzica spectacolului este special compusă de Marius Hristescu, dirijor, compozitor şi orchestrator craiovean, cunoscut şi pentru fructuoasa colaborare cu artistul Tudor Gheorghe. Din decembrie 2004, compozitorul a început colaborarea şi cu scena de teatru, compunând şi muzica pentru trei dintre spectacolele regizate de Șerban Puiu: „Hotel Europa” de Matei Vişniec (Teatrul Naţional „Marin Sorescu”), „Prinţul Frederic de Homburg” de Heinrich von Kleist şi „Cui i-e frică de Virginia Woolf” de Edward Albee (Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu).

Biletele pentru spectacol se găsesc la Agenţia Naţionalului craiovean (tel. 0251.413.677), deschisă de marţi până vineri între orele 9.30-18.30, iar sâmbăta şi duminica – între 10.00-13.00 şi 16.30-18.30. Elevii, studenţii şi seniorii beneficiază de bilete la preţ redus: 11 lei.

  • 18,5 lei: 1 copil + 1 părinte / bunic
  • 22,5 lei: 2 copii + 1 părinte / bunic
  • 27,5 lei: 1 copil + 2 părinţi / bunici