Teroarea trebuie să înceteze în Primăria Craiova şi în societăţile şi regiile subordonate!

0
410

badeaTeroarea domneşte în rândul angajaţilor din administraţia locală şi judeţeană, aflată sub conducerea PSD. Zi de zi, auzim oameni care se plâng că, dacă actualul executiv va pierde alegerile, îşi vor pierde locul de muncă. Se întâmplă la regiile şi societăţile subordonate municipalităţii. Trăim într-o ţară democrată, dar, se pare că, angajaţii din administraţia craioveană lucrează după principii comuniste, dictate de şefi. Nimeni nu are voie să gândească şi să vorbească liber, să aibă propriile opţiuni şi păreri. Partidul Social Democrat a făcut din instituţiile publice pârghii de putere, iar funcţionarii sunt puşi să execute directivele partidului.

În calitate de primar, Pavel Badea va susţine principiile liberale, atât în relaţiile cu subordonaţii, cât şi pentru dezvoltarea oraşului într-un mod armonios. Ca partid istoric şi liberal, în toţi aceşti ani, valorile pe baza cărora PNL şi-a construit demersul politic au fost mereu dialogul, toleranţa, respectul pentru valorile celorlalţi şi pentru democraţie.

Frica şi minciunile trebuie să înceteze! Minciunile PSD care sperie oamenii că dacă PNL vine la conducere, oamenii vor fi daţi afară de la serviciu. Este de nepermis ca un partid să se folosească de cetăţeni în acest fel josnic, să bage spaima în oameni şi să-i persecute! Cu un primar liberal la Craiova nimeni nu îşi va pierde locul de muncă, nimeni nu va fi dat afară doar pentru că nu îl interesează politica sau are o anumită preferinţă politică! Toată lumea are dreptul la opinie. La Revoluţie au murit oameni pentru libertate! Aceste practici ale PSD, de a băga pumnul în gură, trebuie să înceteze! Obiectivul principal propus de Partidul Naţional Liberal pentru managementul societăţilor comerciale, al regiilor autonome şi al instituţiilor publice subordonate primăriei este de a asigura servicii publice locale care să aibă în prim-plan cetăţenii. Vom avea servicii şi instituţii performante ale primăriei. Angajările nu se vor mai face pe pile, pe apartenenţa politică sau prin folosirea în mod abuziv a influenţei personale. Mai mult, vom promova competenţa, indiferent de simpatiile politice. Angajaţii se vor putea considera liberi din punct de vedere al exprimării, al evoluţiei profesionale, fără să le fie teamă că vor fi daţi afară, aşa cum se practică în acest moment“, promite Pavel Badea.

Împreună reclădim România, împreună reclădim Craiova!

PNL, prin candidaţii săi şi prin membrii săi, va susţine deopotrivă democraţia, statul de drept, profesionalizarea clasei politice, combaterea corupţiei, dialogul paşnic, toleranţa şi, mai presus de toate, respectul pentru valoarea şi pentru unicitatea fiecărui om.

Pe listele Partidului Naţional Liberal nu există nici condamnaţi, cu sau fără suspendare, nici urmăriţi penal, nici plagiatori, nici comunişti! Vă promit că administraţia pe care o voi conduce va fi una respectabilă, demnă şi competentă. Îmi doresc ca oraşul nostru să se dezvolte şi să ofere perspective tuturor cetăţenilor. Să ne amintim că evoluţia Craiovei, de-a lungul timpului, se datorează Partidului Naţional Liberal. Primul primar al Craiovei a fost liberalul Gheorghe Chiţu. Tot liberal a fost şi Nicolae Romanescu, cel mai vizionar dezvoltator al Craiovei. În cele patru mandate de primar au fost executate lucrări la Bulevardul de Centură, una dintre cele mai mari realizări ale epocii în materie de construcţii de drumuri. Tot lui îi datorăm aducerea apei potabile, iluminatul public, pavarea străzilor, amenajarea pieţii centrale şi extinderea abatorului. De asemnea, primarul liberal a realizat şi parcul din Craiova, medaliat în Franţa, care, azi, din păcate, este distrus de administraţia Lia Olguţa Vasilescu”, spune Pavel Badea.

Singurul care poate stopa minciuna şi teroare sub care domneşte oraşul este Pavel Badea! Numai o echipă liberală poate să învingă Partidul Social Democrat şi să scoată din sărăcie şi stagnare judeţul. Ne dorim să transformăm Craiova într-un oraş liberal, dezvoltat economic, o adevărată capitală regională şi europeană.

Invităm craiovenii ca, pe 5 iunie, să acorde un vot util Partidului Naţional Liberal şi, ÎMPREUNĂ, să reclădim Craiova!

 

Biroul de presă al PNL Dolj