Zâmbet forţat în ultima poză de grup a CLM Craiova

0
342

Consilierii municipali s-au întâlnit, ieri, pentru ultima dată în şedinţă ordinară. Nici pe ultima sută de metri, familia consilierilor locali nu a fost mai unită, cum nu a fost, de altfel, nici în cei patru ani care s-au încheiat. Cei care nu mai sunt pe listă pentru viitorul CLM Craiova şi-au făcut bilanţul personal şi au mulţumit colegilor, dar nu au uitat să arunce mici înţepături unor „foşti” prieteni de partid. Ceilalţi, în frunte cu primarul Olguţa Vasilescu, s-au comportat ca nişte oameni politici, numărând lungi liste cu realizări şi nerealizări. Deşi reproşurile au curs zoaie, la final, împinşi de la spate de decanul de vârstă, o parte dintre ei s-au aliniat pe scările Primăriei Craiova şi au zâmbit la o poză de grup.sedinta clm 1

Toţi consilierii municipali au fost prezenţi la ultima şedinţă şi s-a pornit de la ideea să se uite animozităţile obişnuite, iar atmosfera să fie una cordială. Preşedintele de şedinţă, Doru Marinescu, le-a sugerat colegilor să nu se mai certe şi în această zi, astfel încât să se despartă într-un mod frumos. Cu toate acestea, discuţiile au fost conduse pe un cu totul alt drum: al campaniei electorale.

Dacă în timpul votului celor 35 de proiecte de hotărâre, intervenţiile au fost puţine, ciocnirile au apărut la punctul de întrebări şi interpelări. Înaintea tuturor, Olguţa Vasilescu a luat prima cuvântul şi le-a mulţumit consilierilor pentru modul cum au colaborat în aceşti patru ani.

„A fost un consiliu care nu a ridicat probleme de ostilitate, nu au fost scandaluri ca în alte localităţi, chiar şi campania electorală a fost foarte decentă. Aş vrea să vă mulţumesc pentru că am reuşit să ducem până la final proiectele vechii administraţii, că am reuşit să venim în faţa cetăţenilor cu proiecte noi pe care dumneavoasrtă să le aprobaţi şi executivul să le ducă la bun sfârşit sau să fie în derulare. Aş vrea să le mulţumesc şi angajaţilor care în proporţie de 90% au înţeles să îşi facă foarte bine datoria”, a început primarul, apoi a continuat cu o parte din proiectele pe care le va face în viitor.

Atacul liberalilor

Enervaţi că primarul în funcţie nu a răspuns la nici o provocare şi nu iasă la dezbateri, liberalii au profitat pentru a-şi lua, acum şi aici, revanşa.

Consilierul Pavel Badea, candidatul PNL la Primăria Craiova, şi-a luat inima în dinţi pentru prima dată şi i-a reproşat primarului că nu şi-a îndeplinit promisiunile făcute craiovenilor în 2012.

„Doamna primar, ne-aţi vorbit numai de reuşitele dumneavoastră, ar fi trebuit să ne vorbiţi şi de nereuşitele şi de promisiunile pe care le-aţi făcut craiovenilor şi nu le-aţi onorat. Sunt şi multe lucruri negative pe care, în mandatul dumneavoastră, nu aţi reuşit să le duceţi la capăt. Aţi promis că faceţi 4000 de locuinţe sociale şi nu v-aţi ţinut de cuvânt, că veţi face din Balta Craioviţei o zonă de agrement, că veţi anvelopa toate blocurile. Ne-aţi promis că, prin influenţa pe care o aveţi la nivelul guvernului, veţi reuşi să faceţi autostrada Craiova-Piteşti, şi nu v-aţi ţinut nici de această promisiune. Trebuie să le spuneţi craiovenilor şi de ce nu aţi reuşit ca, până la 31 decembrie, să terminaţi proiectele pe care vi le-a lăsat Antonie Solomon, bugetate, aprobate, finanţate. Noi, craiovenii, vom plăti zeci de milioane din banii noştri pentru a oferi proiectele europene pe care nu aţi reuşit să le terminaţi. Ar fi o mostră de echilibru dacă nu ne-aţi fi spus măreţele realizări cu atât de multă emfază şi grandomanie”, a spus Badea, pe un ton ridicat.

Candidatul liberal a fost susţinut de colegii de partid Marian Vasile şi Marinel Florescu, care i-au reamintit primarului că nu a reuşit nici măcar să termine la timp proiectele lăsate de Antonie Solomon. „ Mi-aş dori din tot sufletul ca noul primar să nu se mai laude niciodată că avem 17.000 de familii care iau ajutor social în Craiova”, a spus Marian Vasile. „4.000 de locuinţe sociale – îi felicităm pe cei care s-au mutat acolo. 20.000 de locuri de muncă – nu am reuşit să găsesc nici 20 care să îmi spună că au un nou loc de muncă. Balta Craioviţei – nu ştiu dacă vă mai spune ceva, doamna primar, dar în 2012 vă spunea foarte multe. Craiova Capitală Culturală Europeană – este o amintire tristă pentru toţi craiovenii”, a atacat-o Marinel Florescu pe Olguţa Vasilescu.sedinta clm 2

Olguţa Vasilescu a dat explicaţii pentru neîmpliniri

Cu reproşurile culese în agendă, Olguţa Vasilescu a încercat să se scuze în faţa colegilor, aducând explicaţii pentru fiecare promisiune pe care nu a reuşit să o ducă la îndeplinire. „Eu nu am promis niciodată locuinţe sociale, am promis locuinţe pentru tineri. După cum ştiţi, s-au făcut toate demersurile necesare să avem un nou cartier în craiova, în sensul că am reuşit să obţinem un teren de 6 hectare de la armată, şi suntem singurul oraş din România care a reuşit. S-a demarat o procedură de licitaţie, a început construcţia şi investiţia de aproximativ 10 milioane de euro. Desigur că nici un primar nu poate opri criza mondială şi, cu atât mai mult, o criză a celui mai puternic dezvoltat din punct de vedere economic, China. Dar vă dau o veste proastă pentru campania dumneavoastră electorală: de luni, se vor lua lucrările la cartierul chinezesc pentru că s-a deblocat situaţia financiară, iar deocamdată firma este în grafic pentru că ea trebiue să predea aceste apartamente la începutul anului viitor. Deci să o credităm cu şanse că se va face acest cartier”.

Despre Balta Craioviţei, primarul a spus că nu s-a putut face parcul de distracţii promis din cauză că terenul are o situaţie juridică neclară, dar că s-a găsit un amplasament nou şi locul de joacă va fi făcut în mandatul viitor.

 În ceea ce priveşte anvelopările de blocuri, Olguţa Vasilescu a motivat că s-au putut reabilita 100 din cele 6000 de blocuri deoarece craiovenii nu au dorit să intre în programul de reabilitare termică cu fonduri europene.

Pentru nerealizarea autostrăzii Craiova-Piteşti, Olguţa Vasilescu a dat vina pe miniştrii Tansporturilor liberali care nu au făcut mai multe în acest sens.

Despre cele 17.000 de ajutoare sociale pe care le-a acordat craiovenilor, Olguţa Vasilescu a spus că trebuie ajutaţi, nu ascunşi de ruşine că sunt săraci.

20.000 de locuri de muncă, promisiune onorată

De departe, singura promisiune pe care liberalii o reproşează ca nerealizată, dar în realitate, îndeplinită cu succes, sunt cele 20.000 de locuri de muncă promise. Olguţa Vasilescu le-a spus consilierilor că, de fapt, sunt 21.000 de locuri de muncă nou-create în aceşti 4 ani de mandat, că există o bursă a locurilor de muncă creată, pe site-ul Primăriei Craiova, fapt pentru care nici un craiovean nu trebuie să se plângă că nu îşi găseşte de lucru. „Spuneţi că nu sunt 20.000 de locuri de muncă, aşa cum am promis. Întrebaţi colegul de la ITM să vă dea statistica, că noi de acolo am luat-o. Sunt 21.000 de locuri de muncă, create în patru ani. Şi vă mai spun ceva: există o bursă a locurilor de muncă, creată la primărie, în permanenţă aproximativ 700 de locuri de muncă disponibile. Este cineva în Craiova care nu are un loc de muncă? Foarte bine, poate să accese bursa şi acolo, în mod sigur, va găsi ceva”, a spus primarul.

Final de mandat

Finalul şedinţei de consiliu şi, implicit, al mandatului CLM Craiova, a fost apoteotic. În timp ce primarul îşi trecea în revistă realizările, consilierul Marinel Florescu a simţit că Olguţa Vasilescu se lungeşte prea mult, iar el se plictiseşte. „Doamna primar, vă rog să ne spuneţi cam cât mai durează?”. „Am înţeles, dacă v-am plictisit, îmi cer scuze. Vă mulţumesc încă o dată pentru colaborarea pe care am avut-o în aceşti patru ani”, a spus, printre dinţi, primarul Craiovei. „Mi-aş fi dorit să văd mult mai mult echilibru şi modestie din partea doamnei primar. Aroganţa pe care o arată faţă de craioveni este maximă. Îi dorim dânsei ce îşi doresc craiovenii”, a acompaniat-o verbal Pavel Badea, în timp ce aceasta părăsea sala.

Vorba înţeleaptă a decanului de vârstă, Ionel Pană, i-a făcut pe unii dintre consilieri să devină nostalgici şi au ieşit pe scările primăriei să imortalizeze finalul mandatului. Deşi s-a despărţit pe un ton supărat, primarul Olguţa Vasilescu a venit în mjilocul consilierilor şi au realizat împreună ultima poză de grup a acestui consiliu.