Finala pentru Europa League

0
351

Universitatea Craiova – CSMS Iaşi

Stadion: „Extensiv”, duminică, ora 17

Universitatea Craiova: L. Popescu – Dumitraş, Popov, Acka, Vătăjelu – Băluţă, Madson, Zlatinski, Bancu – Nuno Rocha, Măzărache. Antrenor: Daniel Mogoşanu. Rezerve: Vlad – Achim, Iliev, R. Petre, Ciocoteală, Mateiu, Herghelegiu.

CSMS Iaşi: Grahovac – I. Voicu, Frăsinescu, Creţu, Ţigănaşu – Nuno Viveiros, Mitic, V. Gheorghe, Llulaku – Golubovic, Andrei Cristea. Antrenor: Nicolo Napoli. Rezerve: Caparco – Bădic, Bosoi, Enescu, Saric, Goge, Piccioni.

Universitatea Craiova şi CSMS Iaşi dispută duminică meciul care poate fi decisiv pentru ultimul loc de cupă europeană

meciUniversitatea Craiova este la mâna propriilor rezultate în tentativa de a obţine locul 7, care o califică în preliminariile Europa League. Dacă vor câştiga ultimele trei jocuri din play-out, alb-albaştrii îşi vor îndeplini obiectivul şi, după părerea antrenorului Daniel Mogoşanu, vor salva sezonul. Tehnicianul spune că Universitatea merită să joace în Europa şi meciul cu Iaşiul va fi o adevărată finală, cel mai important joc al stagiunii. „Chiar dacă lupta pentru cupe se va da în trei pe final de campionat, pentru noi meciul de duminică este finala pentru Europa League, un joc de totul sau nimic. Locul 7 ar încununa acest sezon cu o calificare în cupele europene. Pentru noi este cel mai important moment din acest campionat. Cei care vor intra pe teren trebuie să dea totul în această partidă. Este un joc care poate salva sezonul. Ne batem pentru obiectivul pe care-l avem, echipa merită cu prisosinţă să ajungă pe locul 7. Ne dorim să răzbunăm ocaziile avute în ultimele două jocuri, dar este important să fim atenţi şi pe faza defensivă. Vom întâlni o echipă care se organizează bine, care nu lasă spaţii în apărare, dar suntem capacitaţi să ne batem pentru fiecare minge. Lotul este destul de restrâns, dar nu căutăm scuze. Au fost ceva probleme de indisciplină, dar acum s-au rezolvat şi sper ca toţi jucătorii să se concentreze pe meciul de duminică“ a spus Daniel Mogoşanu.  „Mogo” nu se poate baza pe atacantul Andrei Ivan, plecat în Italia cu lotul naţional şi pe Kay, trimis la echipa a doua, însă au revenit Iliev, Mateiu şi Hergheligiu, primul după o problemă medicală, ceilalţi doi după o suspendare primită din partea clubului pentru indisciplină. Mogoşanu a evitat subiectul înlocuirii sale cu Edi Iordănescu: „Mă deranjează că se vorbeşte de alţi antrenori cât eu încă sunt aici. Sunt lucruri care, dacă se vor întâmpla, vizează altă perioadă, noi trebuie să fim concentraţi doar pe obiectivul Universităţii Craiova din acest sezon”.

Bancu: „Nu ne gândim la prime, ci la calificarea în Europa”

Mijlocaşul Nicuşor Bancu spune că el şi colegii săi sunt determinaţi să obţină locul 7 şi menţionează că problemele de indisciplină au fost exagerate de presă, deşi însăşi conducerea clubului a fost cea care a luat măsuri în acest sens: „Orice jucător de la Universitatea îşi doreşte să evolueze în Europa. La fel şi conducerea clubului. Toţi vrem să readucem Universitatea în competiţiile continentale. Formăm o echipă bună, dar în ultimele partide am ratat prea mult. Probabil dacă ne vom califica în Europa League, echipa va fi întărită. Nu ne gândim la prime, ci să prindem locul 7. Acum, totul depinde de noi, să câştigăm ultimele trei meciuri. Suntem mobilizaţi să ajungem în Europa. Nu am pierdut cinci puncte în ultimele două meciuri din cauza băuturii sau a altor probleme, ci fiindcă am ratat foarte mult”.

Prunea: „Trebuie să fim sută la sută concentraţi pe acest meci”

Preşedintele celor de la CSMS Iaşi, Florin Prunea, a comentat pentru presa ieşeană zvonurile apărute în ultima perioadă în legătură cu o plecare a sa, împreună cu a antrenorului Nicolo Napoli şi a unor jucători, la Craiova. “ Apar tot felul de mizerii exact înaintea meciului direct. Eu nu am primit nicio ofertă de la Craiova. Sunt sigur că nici Nicolo nu a primit, pentru că m-ar fi anunţat dacă se întâmpla aşa ceva. Noi trebuie să fim concentraţi sută la sută la acest meci, să nu aplecăm urechea la tot felul de prostii. Toată lumea trebuie să se gândească la faptul că un succes în Oltenia ne-ar asigura îndeplinirea obiectivului oficial, lucru care aduce importante beneficii financiare” a spus Prunea, citat de Ziarul de Iaşi. Nicolo Napoli nu-i are la dispoziţie pentru meciul de astăzi pe ungurul Bole şi pe Mădălin Ciucă, ambii accidentaţi, în timp ce Mihalache a fost suspendat de conducerea clubului. De asemenea, lui Onduku i-a fost reziliat contractul săptămâna aceasta, însă în primul „unsprezece” revine fundaşul stânga Ţigănaşu. Ieşenii au zburat ieri până la Bucureşti, iar astăzi vor ajunge în Bănie cu autocarul. În cele trei meciuri directe din acest sezon, moldovenii s-au impus în cele de pe teren propriu cu 1-0 şi 3-0, iar pe „Extensiv” Universitatea a câştigat cu 2-0, goluri marcate de Ivan şi Bawab, doi jucători care nu vor evolua şi astăzi, din motive diferite.

Alb-albaştrii joacă 3 meciuri într-o săptămână

Universitatea Craiova va disputa în decurs de o săptămână ultimele trei meciuri ale sezonului. Astfel, după meciul de duminică, împotriva Iaşiului, oltenii se deplasează în Gruia, pentru partida cu CFR Cluj, programată joi, de la ora 20.30. LPF a anunţat şi programul ultimei etape din cadrul play-out-ului din Liga 1. Trei dintre cele patru confruntări ale rundei sunt programate la aceeaşi oră, duminică, 29 mai, de la  ora 17, în timp ce meciul dintre FC Botoşani şi CFR Cluj va încheia sezonul luni, 30 mai, de la ora 20.30. Totuşi, programul etapei a 14-a va suferi modificări în funcţie de rezultatele partidelor care pot influenţa lupta pentru Europa League sau cea pentru evitarea retrogradării. Dacă unul din meciurile programate duminică nu va mai influenţa participarea în Europa League sau retrogradarea va fi reprogramat luni, 30 mai 2016, cu începere de la ora 18. De partea cealaltă, pentru situaţia în care meciul programat iniţial luni va avea incidenţă asupra participării în Europa League va fi reprogramat duminică, 29 mai 2016, cu începere de la ora 17. Programul iniţial al ultimei etape a play-out-ului Ligii 1: duminică, 29 mai, ora 17, „U” Craiova – Petrolul, ACS Poli Timişoara – CSMS Iaşi, Concordia Chiajna – FC Voluntari, iar luni, 30 mai, ora 20.30, FC Botoşani – CFR Cluj.