FC Sevilla confiscă pur şi simplu Europa League. Spania câştigă pentru al treilea an la rând ambele cupe europene

0
341

Formaţia spaniolă FC Sevilla a câştigat în seara aceasta Europa League, după ce a învins-o pe arena St. Jakob’s Park din Basel, cu 3-1, pe FC Liverpool, deşi englezii conduceau la pauză cu 1-0. Este al treilea an consecutiv în care echipa andaluză câştigă trofeul, pe care şi l-a adjudecat de 5 ori în ultimii 10 ani. Sevilla şi-a asigurat astfel şi prezenţa în grupele Champions League în sezonul viitor, după ce în La Liga terminase doar pe locul 6. De asemenea, este pentru al treilea an consecutiv în care ambele competiţii europene sunt câştigate de echipe din Spania, întrucât finala Champions League se va disputa între Real Madrid şi Atletico Madrid.

Daniel Sturridge a deschis scorul în minutul 35 pentru „cormorani”, cu un „exterior” de poveste, din care mingea s-a oprit în colţul lung. Liverpool a reclamat trei lovituri de pedeapsă în prima repriză, pentru henţuri în careu, ignorate însă de arbitrul suedez Jonas Eriksson.

Jurgen Klopp s-a năpustit la pauză spre vestiare, părând că vrea să profite cât mai mult de întrerupere pentru a-şi sfătui elevii, însă neamţul a fost surclasat tactic de omologul său iberic, Unai Emery, a cărui echipă a dominat jocul în partea secundă, întorcând meritat soarta finalei. Golgheterul Sevillei, cu 28 de goluri marcate în acest sezon, Kevin Gameiro, a egalat imediat după reluarea jocului. Atacantul care nu a prins lotul lui Deschamps pentru Euro a finalizat o fază în care Alvaro Moreno, fostul fundaş stânga al Sevillei, a gafat în două rânduri. Linia a mijloc a Sevillei, cu Ever Banega dirijor, a făcut legea pe teren, iar căpitanul Coke avea să-şi treacă în CV un meci memorabil, înscriind de două ori în decurs de cinci minute. La a doua reuşită, centralul a ignorat semnalizarea de ofsaid a asistentului, deoarece Coke primise mingea de la un adversar. Liverpool a avut pe teren 4 atacanţi pe final, însă nu a reuşit să-şi creeze vreo ocazie de gol.

Antrenorul Sevillei, Unai Emery, a folosit echipa: David Soria – Mariano, Rami (Kolodziejczak 77), Carrico, Escudero – N’Zonzi, Krychowiak – Vitolo, Banega (Cristoforo 90), Coke – Gameiro (Iborra 89).

Tehnicianul lui Liverpool, Jurgen Klopp, a jucat cu: Mignolet – Clyne, Kolo Toure (Benteke 82), Lovren, Alberto Moreno – Emre Can, Milner, Lallana (Allen 73) – Coutinho, Firmino (Origi 69), Sturridge.