Sindicatele din Educaţie ameninţă cu proteste şi boicotarea examenelor naţionale

0
406

Sindicaliştii din Educaţie sunt foarte nemulţumiţi de proiectul noii ordonanţe de urgenţă privind salarizarea. Aceştia ameninţă cu greva şi susţin că sunt şanse ca examenele naţionale programate în perioada următoare, respectiv Capacitatea şi Bacalaureatul, să fie boicotate.2

Profesorii urmează să organizeze un marş pe 1 iunie, pe traseul Piaţa Victoriei – Cotroceni sau Piaţa Constituţiei – Palatul Victoria. Simion Hăncescu a declarat pentru Digi 24 că a discutat şi cu Marius Nistor, liderul „Spiru Haret” şi că este posibil ca la protest să participe toate federaţiile din educaţie.

„Am cerut ca salariul maxim să fie obţinut după 25 de ani, nu după 40 de ani. Am mai cerut majorarea salariilor pentru toată lumea. Aşteptăm un proict de lege pentru salarizarea în sectorul public”, a spus Simion Hăncescu.

„În zilele următoare vom declanşa discuţii cu reprezentanţii celorlalte sindicate din teritoriu, cei ai elevilor, ai părinţilor şi ai studenţilor, vor fi proteste cu siguranţă. Mai auzim o placă: că atâta vreme cât nu creşte calitatea nu poţi acorda creşteri salariale, în justiţie nu a fost aşa. În momentul de faţă, Ministerul Educaţiei nu are forţa de a asigura necesarul de profesori pentru aceste examene”, a explicat Marius Nistor, liderul Federaţiei Spiru Haret.

La rândul său, Simion Hăncescu, şeful Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, a declarat că proiectul de ordonanţă este nul. „Ştim că există două domenii importante: sănătatea şi educaţia. Din păcate, educaţia a fost abandonată până în acest moment. Nu pot sa pronunţ cuvântul grevă, este vorba de 2% şi Guvernul face criterii de performanţă pentru acest procent. Nu a fost nicio negociere, ni s-au prezentat trei variante pe care Ministerul Muncii le-a avut în vedere”, a spus Hăncescu.

Şi Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Alma Mater, s-a arătat dezamăgit de ordonanţă. „Proiectul a venit la 16.29. Avem de a face cu cârpeli, sunt dezamagit, nu mă aşteptam să fim trataţi atât de rău. Am crezut că vor fi mai raţionali. O lipsă de transparenţă totală, o lipsă de interes faţă de sistemul educaţional, vrem cadre bune, dar nu investim în ele”, a spus Hadăr.

Sursa: Romania TV