Cel puţin 18 persoane au murit în India, după ce vasul supraaglomerat în care se aflau s-a scufundat

0
300

naufragio_india_25307000Cel puţin 18 persoane au murit după ce un vas supraaglomerat cu lucrători care se întorceau acasă s-a scufundat în apropiere de o localitate din estul Indiei,. Incidentul s-a produs în statul Bengalul de Vest din estul Indiei. Vasul în care se aflau lucrători ce se întorceau spre casele lor s-a scufundat într-un râu din regiune, pe fondul supraaglomerării şi al curenţilor puternici, la o adâncime de 28 de metri. Un oficial indian local, Saumitra Mohan, a declarat ieri că autorităţile indiene i-au avertizat pe lucrători asupra pericolului de răsturnare a vasului pe fondul supraaglomerării, dar oamenii au continuat să se îmbulzească pentru a urca la bordul vasului. Mohan a precizat că operaţiunile de salvare s-au încheiat, fiind recuperate corpurile a 18 persoane şi salvate alte zeci de persoane, în urma incidentului din districtul Burdwan, situat la peste 100 de kilometri de oraşul Kolkata, capitala statului Bengalul de Vest. Accidentul a declanşat proteste violente în zonă, zeci de localnici furioşi au incendiat duminică mai multe vase. Poliţiştii au lansat gaze lacrimogene şi au tras cu gloanţe de cauciuc pentru a dispersa protestatarii, relatează agenţile de presă indiene. Astfel de accidente sunt frecvente în India din cauza condiţiilor precare de transport şi a vaselor supraaglomerate.