Scutul antirachetă de la Deveselu a fost inaugurat în prezenţa secretarului general NATO

0
375

Ieri, la Deveselu a avut loc ceremonia oficială dedicată operaţionalizării scutului american antirachetă. La baza militară au fost prezenţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg şi adjunctul secretarului american al Apărării, Robert Work, premierul Dacian Cioloş şi ministrul Apărării, Mihnea Motoc. Sistemul antirachetă este pur defensiv, cu rolul de a proteja aliaţii NATO faţă de rachete balistice din zona Orientului Mijlociu, iar oficialii americani şi români au subliniat în repetate rânduri ca sistemul nu este îndreptat împotriva Rusiei. Jens Stoltenberg a afirmat însă că, în urma anexării ilegale a Crimeii de către Rusia, NATO a crescut prezenţa în Marea Neagră, “ca parte din acţiunea de reasigurare”.

deveselu(1Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit ieri la Palatul Cotroceni pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, spunând că este o zi importantă pentru România datorită inaugurării bazei Deveselu. “Bine aţi revenit în România şi la Palatul Cotroceni. Este o zi foarte importantă pentru noi toţi cei de aici, inaugurarea bazei Deveselu. În afară de asta, mă bucur foarte mult că aţi decis să veniţi să discutăm şi putem aprofunda proiectele comune, în special summit-ul de la Varşovia şi să găsim o abordare comună bună”, a spus preşedintele.

Jens StoltenbergSecretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, la Palatul Cotroceni că România este un aliat de încredere al alianţei, iar “NATO se angajează solemn faţă de securitatea României”, precizând că scutul antirachetă de la Deveselul nu este îndreptat împotriva Rusiei. Înaltul oficial NATO a spus că aşteaptă cu nerăbdare să meargă la inaugurarea scutulul antirachetă de la Deveselu şi a mulţumit României pentru angajamentele României şi pentru contribuţia pe care o are în cadrul alianţei. El a calificat drept “excelentă” discuţia cu preşedintele României, Klaus Iohannis. Jens Stoltenberg a invocat “acţiunile agresive ale Rusiei” în Ucraina şi a spus că NATO trebuie să reacţioneze la un astfel de comportomanent. “Nu dorim o confruntare cu Rusia, nu ne dorim un nou război rece”, a spus el, precizând că nu este nicio contradicţie între consolidarea prezenţei NATO pe flancul estic şi un dialog cu Federaţia Rusă. Secretarul general al NATO a mai spus că Rusia este dispusă să folosească forţa pentru a încălca graniţele, este un tipar folosit, tocmai din acest motiv NATO nu poate fi pasiv.

         La rândul său Dacian Cioloş a spus că România a susţinut de la început eforturile aliate pe linia apărării antirachetă, în baza principiilor indivizibilităţii securităţii şi solidarităţii aliate. „România sprijină acoperirea completă a teritoriului, populaţiilor şi forţelor aliate din Europa. Apărarea antirachetă presupune un efort colectiv, iar prin găzduirea Facilităţii de la Deveselu România îşi asumă concret un astfel de efort”, consideră premierul Dacian Cioloş.

           Participarea României la dezvoltarea componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă a fost decisă de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării la 4 februarie 2010. Negocierea pentru scutul de la Deveselu au fost conduse de asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Controlul, Verificarea şi Conformitatea Armamentelor, Frank Rose, iar pentru partea română a negociat fostul ministru de Externe Bogdan Aurescu.

         Rusia şi-a exprimat nemulţumirea în mai multe rânduri referitor la scutul de la Deveselu şi chiar a ameninţat cu repercursiuni subliniind că deţine rachete care pot distruge atât baza din România, cât şi pe cea din Polonia, în timp ce oficiali NATO, români şi americani au dat asigurări că scutul nu este îndreptat împotriva Rusiei. “Instalarea elementelor antirachetă în România afectează interesele de securitate ale Rusiei”, a transmis miercuri Ministerul rus de Externe, conform Interfax. “Decizia Statelor Unite de a instala elemente antibalistice în România este greşită, existând riscul afectării echilibrului strategic”, a subliniat diplomaţia rusă. “În plus, este vorba de o încălcare de către Statele Unite a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare”, a reiterat Moscova.