Premier League: United pierde cu West Ham şi, mai mult decât probabil, va rata UCL

0
366

Manchester United a irosit posibilitatea de a urca pe locul patru, ultimul de Liga Campionilor, mai exact în preliminariile acesteia, după ce a cedat, scor 2-3 într-o restanţă, disputa din deplasare cu West  Ham United.

Gazdele de pe Boleyn Ground au deschis scorul în minutul 10, prin senegalezul Diafra Sakho, dar Utd a rispostat şi a întors reultatul graţie unei duble semnate de francezul Anthony Martial (51, 72). Bucuria diavolilor a fost de scurtă durată, Michail Antonio egalând patru minute mai târziu. Alte patru minute şi vizitatorii şi-au văzut zădărnicită toată srădania, odată cu o reuşită a fundaşului neo-zeelandez Winston Reid.

Duminică va avea loc ultima etapă din Premier League, iar United (63p) va primi vizita lui Bournemouth, în timp ce rivala locală şi la ultimul loc de Ligă, City (65p), evoluează pe terenul lui Swansea.

Pănă atunci însă, în această seară, se dispută alte trei jocuri restanţă. Un interes deosebit suscită întânirea Sunderland – Everton, un eventual succes al gazdelor făcând ca Newcastle şi Norwich să ia drumul ligii secunde, contraperformanţă bifată deja se Aston Villa.

În afară de partida de la Sunderland se mai joacă Liverpool – Chelsea şi Norwich – Watford.

CLASAMENT

1 37 +32 80
2 37 +38 70
3 37 +25 68
4 37 +30 65
5 37 +12 63
6 37 +15 62
7 37 +15 60
8 36 +13 58
9 36 +6 48
10 37 -15 48
11 37 -10 46
12 36 +4 44
13 36 -8 44
14 37 -9 42
15 37 -14 42
16 37 -20 42
17 36 -17 35
18 37 -25 34
19 36 -27 31
20 37 -45 17