Pase scurte pase lungi / Campioană merituoasă, dar nu surpriză

0
294

BucurestiPerformanţa handbalistelor de la CSM Bucureşti este indiscutabilă, lăudabilă, meritorie, dar nu este nici pe departe o minune. S-au făcut deja comparaţii cu alte sporturi în care echipele noastre nu s-ar putea măcar gândi la un trofeu similar. E firesc acest lucru, din moment ce la fotbal, spre exemplu, bugetele adunate ale echipelor din Liga I nu sunt nici măcar jumătate din suma cheltuită într-un sezon de PSG, Chelsea, Barca, Real, City, etc. În schimb, echipa Primăriei Capitalei rivalizează din acest punct de vedere cu cele mai puternice cluburi din Europa. CSM Bucureşti înghite anual din bugetul Capitalei doar prin echipa feminină de handbal aproximativ 2,5 milioane de euro, buget la nivelul lui Vardar Skopje, Gyor şi Buducnost. Astfel, CSM Bucureşti a reuşit un rezultat pe măsura investiţiilor.

Sigur, banii nu îţi asigură câştigarea trofeelor, însă diferenţele nu sunt decisive doar când punem în balanţă echipe bogate, unde detaliile contează. Trebuie totuşi remarcat că echipei din Bucureşti i-a ieşit pasenţa încă din primul an de participare în CL, în timp ce Oltchim, cu aceleaşi resurse, a clacat sezoane la rând, iar Vardar, spre exemplu, se chinuie de 3-4 ani să joace măcar o finală, în campioana Macedoniei investindu-se masiv. Un alt merit pe care şi-l poate asuma CSM este că s-a impus în condiţiile în care nu are o sală proprie, la acest capitol fiind surclasată de rivalele din Champions League, care se pot mândri cu edificii ultramoderne.

Ca să revenim la sume, ca o comparaţie, echipa feminină de handbal a Capitalei posedă un buget mai mare decât toate echipele de sală ale Craiovei (handbal feminin, baschet masculin, volei feminin şi masculin), aşa că nu merită deschis subiectul „la ei cum se poate?”. E adevărat, că investiţiile în Clubul Primăriei Bucureştiului au şi dat roade destul de repede, echipa de volei cucerind anul acesta Cupa Challenge, a treia competiţie ca importanţă în Europa, formaţia de handbal a câştigat Champions League, iar echipa masculină de handbal a jucat în cupele europene, a câştigat Cupa României şi acum se luptă pentru titlu. Poate că s-au şi investit bani mulţi, dar probabil că performanţele se explică şi prin faptul că s-a furat mai puţin, sau, cine ştie, poate deloc. Nu au fost contracte „umflate”, nu au fost învestiţi în funcţii de conducere diletanţi, oameni „de partid”, lipitori de afişe, ci profesonişti. Şi CSM Bucureşti a suferit la început din cauza incompetenţei conducătorilor, dar s-a corectat pe parcurs. Acum doi ani, echipa Capitalei pierdea cu 10-0 la „masa verde” un meci din campionat cu SCM Craiova, după celebrul „caz al ecusoanelor”. Ca exemplu oarecum asemănător, recent, echipa de baschet a Craiovei nu a putut miza în play-off, adică în apogeul sezonului, pe unul dintre cei mai buni jucători, americanul Bureau, pentru că şefii clubului nu au fost capabili să-i rezolve problema cu viza de şedere în România. Să ne imaginăm că suedeza Gullden, marcatoare a 15 goluri în finala cu Gyor, ar fi lipsit în Final Four din pricina unor gafe ale şefilor clubului. Astfel, nişte conducători plătiţi din bani publici ar fi scos din joc un jucător plătit din bani publici şi ar fi prejudiciat nişte suporteri care plătesc atât bilete, cât şi impozite la bugetul local. Sau cum ar fi ca în locul unor jucătoare cu CV, fiecare dintre ele internaţionale, CSM Bucureşti să fii plătit contracte imense unor handbaliste de valoare îndoielnică?

Banii publici, chiar dacă în multe cazuri sunt furaţi, îţi asigură continuitatea. Problema e că decât să decât să-i împarţi cu ţârâita, mai bine-i direcţionezi către o echipă sau două, care te pot reprezenta la nivel înalt, în care copii îşi pot găsi idolii şi care pot crea o imagine oraşului.

E greu de spus, în general, dacă aceste investiţii majore sunt justificate sau care dintre sporturi ar merita un buget mai mare. În ciuda performanţelor şi a marketingului de care a beneficiat, CSM Bucureşti este o echipă fără fani, fiindcă nu are tradiţie, dar în cazul unui rezultat de asemenea calibru, vorbim deja de mândrie naţională. Acum două săptămâni, la celebrarea titlului naţional, Vărzaru şi compania căutau prin sală vreun suporter cu care să sărbătorească succesul, iar acum, la Budapesta, au avut parte de peste 500 de români  care le-au susţinut frenetic. Nu susţineau însă CSM, nu susţineau Bucureştiul, ci susţineau România. De altfel, mulţi dintre cei care au compus galeria purtau tricouri sau fulare ale naţionalei sau ale altor echipe din ţară.

Urma a scăpat turma la CSM Bucureşti, fiindcă, în plin sezon, după eşecurile de acasă cu Buducnost, Gyor şi Vardar, mulţi începuseră să conteste o echipă care toca milioane de euro din bani publici şi dădea rateuri, în timp ce destule spitale şi străzi aşteptau reparaţii. Însuşi antrenorul Rasmussen a fost aproape de demitere în câteva rânduri, fiind constestat uneori vehement, chiar în interiorul clubului. Astfel s-a ajuns ca echipa din Bucureşti să fie desemnată out-sider în Final Four, deşi nici bugetul şi nici lotul de jucătoare nu justificau sub nicio formă această postură. Nici măcar după eliminarea lui Rostov Don, cota echipei din România nu crescuse prea mult.

Şi totuşi, chiar dacă suedeza Gullden a fost devastatoare în finală, ea câştigând practic meciul de una singură, CSM a avut cel mai valoros lot din Champions League, cu rezerve de aceaşi valoare pe fiecare post, în special cel de portar, în timp ce rivalele din Final Four s-au bazat pe individualităţi. Buducnost a mizat pe duetul Neagu-Bulatovic, cei mai buni interi din lume. Iar muntenegreanca a dezamăgit tocmai atunci când era nevoie mai mare de ea, la fel cum a făcut şi la Oltchim, în semifinala cu Gyor, de acum câţiva ani. Gyor a stat şi ea practic în două jucătoare, Heidi Loke, cel mai bun pivot din lume, şi brazilianca Amorim, în timp ce Vardar şi-a pus speranţele în duetul sârbo-croat al Andreelor, Lekic-Penezic, dar care au apărut la rampă pe rând şi nu au conlucrat pentru succesul echipei.

P.S.

Fotbalul românesc trebuie să se organizeze în aşa măsură încât să poate atrage şi el fonduri publice, altfel se îndreaptă spre amatorism. Faţă de celelalte federaţii internaţionale sau continentale, UEFA nu încurajează direcţionarea banilor publici către echipe, însă nu specifică forma prin care pot fi alocate fondurile sau tipul de organizare al clubului, care dacă este unul potrivit, ar permite susţinere din partea autorităţilor. Cluburile de fotbal trebuie să aibă parte măcar de o infrastructură care să le permită să atragă fonduri, altfel multe dintre ele vor dispărea, aşa cum se şi întâmplă, de altfel.