ANAF a publicat primele liste cu persoanele care au restanţe fiscale

0
361
Imagine cu siglal Agentiei Nationale de Admministrare Fiscala, in Bucuresti, joi, 5 martie 2015. VICTOR CIUPULIGA / MEDIAFAX FOTO
Imagine cu siglal Agentiei Nationale de Admministrare Fiscala, in Bucuresti, joi, 5 martie 2015. VICTOR CIUPULIGA / MEDIAFAX FOTO

Primele liste cu 2.672 contribuabili mari şi mijlocii care au restanţe fiscale au fost publicate ieri de ANAF, în timp ce numele debitorilor mici, contribuabili, instituţii publice, persoanele fizice cu restanţe mai mari de 1.500 lei vor fi făcute publice zilele următoare. De asemenea, lista cu persoanele fizice cu obligaţii fiscale restante rezultate şi din activităţi economice independente sau profesii libere, cu restanţe mai mari de 10.000 lei, va fi făcută publică zilele următoare. Listele pot fi accesate la adresa https://data.gov.ro/dataset/datoriile-catre-bugetul-de-stat.

Din totalul numelor publicate ieri, 186 sunt mari contribuabili, cu restanţe mai mari de 100.000 lei, care înregistrează obligaţii fiscale totale de 2,6 miliarde de lei. Din datoria totală, 1,92 miliarde de lei sunt obligaţii de plată principale şi 684 milioane de lei obligaţii accesorii. Din total, 417 milioane de lei reprezintă obligaţii de plată contestate. Restul de 2.486 de contribuabili mijlocii, cu restanţe mai mari de 50.000 lei, au obligaţii fiscale restante în cuantum total de 3,8 miliarde de lei, din care obligaţii de plată principale în sumă de 2,85 miliarde de lei şi obligaţii fiscale accesorii în sumă de 950 milioane de lei. Din total, suma de 316 milioane de lei reprezintă obligaţii de plată contestate.

„Deoarece în săptămâna 25-29 aprilie 2016 a crescut foarte mult numărul contribuabililor care au decis să îşi stingă datoriile sau să îşi clarifice situaţia fiscală şi pentru a asigura publicarea unor informaţii cât mai corecte, în zilele imediat următoare va fi publicată lista debitorilor mici contribuabili, instituţii publice, persoane fizice cu obligaţii fiscale restante rezultate şi din activităţi economice independente sau profesii libere, cu restanţe mai mari de 10.000 lei şi persoane fizice cu restanţe mai mari de 1.500 lei”, a anunţat ANAF.

Sunt exceptate de la publicare obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, cele a căror executare este suspendată şi cele care au termene de plată stabilite în planul de reorganizare judiciară. Portalul pe care sunt publicate listele are la bază modele similare din Statele Unite ale Americii şi din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.