O delegaţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite evaluează condiţiile de detenţie din România

0
383

O delegaţie a ONU se află în România pentru a evalua condiţiile de detenţie din mai multe penitenciare şi centre de arest preventiv, ţara noastră fiind atenţionată de CEDO că riscă o decizie pilot pentru situaţia condiţiilor de detenţie, au declarat surse oficiale, ieri, pentru MEDIAFAX.

puscariileDelegaţia formată din mai mulţi membri ai subcomitetului ONU pentru prevenirea torturii a ajuns la începutul lunii mai în România pentru o serie de vizite inopinate la penitenciare şi centre de arest preventiv. Membrii delegaţiei vor avea în următoarea perioadă întâlniri şi cu reprezentanţi ai instituţiei Avocatului Poporului, dar şi cu oficiali din Guvern şi reprezentanţi ai societăţii civile. Delegaţia va fi prezentă în ţara noastră până pe 12 mai, urmând ca apoi să întocmească un raport care să cuprindă concluziile.

La începutul lunii martie, Raluca Prună, ministrul Justiţiei, declara că România ar putea fi obligată, printr-o decizie pilot, să plătească aproximativ 80 de milioane de euro pentru întreţinerea deţinuţilor. „Guvernul a adoptat un memorandum prin care a solicitat CEDO să amâne puţin luarea unei decizii pilot, pentru că aceasta ar însemna un cost foarte mare pentru statul român. România nu ar fi prima ţară membră a Consiliului împotriva căreia s-ar putea pronunţa o asemenea decizie pilot. Avem precedentul Italiei, iar CEDO a obligat statul italian să plătească 8 euro pe zi pentru fiecare zi de detenţie, pentru toate persoanele aflate în condamnare, de la data la care au intrat în condamnare şi, inclusiv, retroactiv. Asta înseamnă că statul italian plăteşte 78 de milioane de euro pe an (…) pentru România, şi dacă nu vor fi 8 euro pe zi, şi dacă spunem 4 euro pe zi, din calculele pe care noi le-am făcut, funcţie de populaţia aflată în detenţie, în jur de 28.000 de persoane, în funcţie de pedepsele pe care le au de executat estimările noastre sunt că tot cam aşa, în jur de 80 de milioane de euro ar avea statul român de plătit”, a declarat Raluca Prună, în faţa Comisiei de abuzuri din Camera Deputaţilor.

Ministrul Justiţiei a explicat că România pierde procese pe bandă rulantă la CEDO privind condiţiile de detenţie, iar în anul 2015 a fost obligată să plătească 460.000 de euro, în urma plângerilor soluţionate de CEDO. „Penitenciarele sunt într-o situaţie în care sunt supraaglomerate. Avem numeroase plângeri la CEDO, 75 anul trecut (…) dacă nu mă înşel, în jur de 460.000 de euro plătiţi de statul român celor care s-au adresat CEDO, ceea ce înseamnă o sumă dublă faţă de anul 2014”, a mai spus Prună.