30 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl / Prof. dr. Corneliu Sabetay: „În anii ’90 a fost o explozie a cazurilor de cancer la copii”

0
380

cernobilcorneliu sabetayIeri, s-au împlinit 30 de ani de la accidentul de la Cernobîl, cel mai grav incident nuclear din istoria omenirii. La momentul acela, 26 aprilie 1986, deflagraţia a poluat atmosfera cu zece tone de materiale radioactive. Trei decenii mai târziu, zona Pripiat, din nordul Ucrainei, este încă izolată, iar în oraşul-fantomă se mai găsesc doar construcţii părăsite, gata să se prăbuşească, şi maşini ruginite. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aproximativ 4.000 de oameni au murit din cauza efectelor radioactive directe ale dezastrului nuclear. Alţi experţi spun însă că bilanţul ar fi mult mai mare. Şi zona Olteniei a fost afectată de norul radioactiv format în urma accidentului nuclear. Prof. dr. Corneliu Sabetay, chirurg pediatru la Spitalul Judeţean din Craiova, mărturiseşte că, la câţiva ani după Cernobîl, s-a confruntat cu o adevărată explozie a numărului de cazuri de cancer la rinichi apărute în rândul copiilor.

În urmă cu 30 de ani, pe 26 aprilie 1986, la ora locală 01:23, reactorul numărul 4 al Centralei Nucleare de la Cernobîl, situat la aproximativ 100 de kilometri de Kiev, exploda în timpul unui test de siguranţă. Combustibil nuclear a ars timp de zece zile şi a emis în atmosferă elemente radioactive care au contaminat, potrivit unor estimări, până la trei sferturi din Europa, dar mai ales Ucraina, Belarusul şi Rusia, la vremea respectiva republici sovietice.

Cei mai afectaţi au fost copiii cu vârsta sub 5 ani

La câteva zile după accidentul de la centrala nucleară, norul de precipitaţii radioactive a traversat şi România, iar efectele nu au întârziat să apară de-a lungul timpului. Prof. dr. Corneliu Sabetay, medic în cadrul clinicii de chirurgie pediatrică de mai bine de 40 de ani, consideră că momentul Cernobîl a avut repercusiuni deosebit de grave din punct de vedere al formelor de cancer care  s-au manifestat mai agresiv la copiii cu vârsta sub 5 ani.

„Am constatat în acei ani o creştere importantă a numărului de cazuri de cancer ce ajungeau în clinica de pediatrie, diverse forme, iar la momentul respectiv s-a estimat că acestea vor avea o durată de apariţie pe  o lungime de 30 de ani. În anii ’90 a fost o explozie a cazurilor de cancer la copii. Astăzi, când s-au împlinit 30 de ani de la producerea acelui dezastru, sperăm ca un asemenea accident să nu se mai producă. Pentru mine, ca medic chirurg, surpriza a fost că după 1986, până în 1996, în clinica de chirurgie pediatrică din Craiova am operat un număr foarte mare de cancere la rinichi, formă de cancer care se numeşte nefroblastom. Am făcut şi un studiu împreună cu celelalte centre de chirurgie pediatrică din ţară şi am remarcat că numărul de cazuri, care veneau la noi din toată Oltenia, era mai mare decât în alte regiuni. Am avut în acea perioadă 25 de copii cu cancer renal pe care i-am operat”, a precizat prof. dr. Corneliu Sabetay, unul dintre cei mai reputaţi chirurgi pediatri din ţară.

Eforturi din partea medicilor craioveni

Tratamentul aplicat la acel moment de medicii craioveni, constând în chirurgie, radioterapie şi chimioterapie, a vindecat aproximativ 65 la sută din cazuri, o adevărată performanţă pentru acea perioadă. Între anii 1992 şi 1994 s-a înregistrat vârful perioadei din punct de vedere al numărului cazurilor de cancer renal la copii. Ca un detaliu, vârsta copiilor afectaţi nu era foarte mare, până în 5 ani, cu o frecvenţă mai mare la vârsta de 2-3 ani. Cel mai mic pacient avea 8 luni, în vreme ce cel mai mare avea 5 ani.

„Mai mult de jumătate din cei operaţi s-au vindecat. Pe unii dintre ei chiar i-am vazut, este vorba de fete care au crescut şi au ajuns chiar să dea naştere altor copii. Rezultatele obţinute ne-au determinat să muncim şi să facem cât mai mult. Aş putea spune că, după 1996 extrem de rar am mai văzut câte un caz de cancer la rinichi la copii. Au apărut alte tipuri de cancer, cum ar fi limfoamele, cancerele osoase, cancerele sistemului nervos central sau cancere tiroidiene. Toate acestea au îmbrăcat aspecte în alte etape de timp în cei 30 de ani”, a mai spus prof. dr. Corneliu Sabetay.

Efectele pe termen lung ale celui mai grav accident nuclear din istorie s-au răsfrânt asupra sute de mii de oameni. Potrivit unui studiu publicat la New York, în aprilie 2010, aproape un milion de oameni din mai multe părţi ale globului au murit din cauza contaminării radioactive produse după accidentul de la centrala nucleară Cernobîl.