SI a executat cel puţin 250 de femei în Mosul

1
378

Organizaţia teroristă Stat Islamic (SI) a executat cel puţin 250 de femei în oraşul irakian Mosul, după ce acestea s-ar fi opus sclaviei sexuale în slujba militanţilor reţelei, afirmă un oficial kurd, citat de agenţia de ştiri AhlulBayt. În ultimii doi ani, militanţii reţelei teroriste Stat Islamic au supus la scalvie sexuală mii de femei răpite din teritoriile comunităţilor kurde, yazide şi şiite. Deseori, femeiile fac obiectul unor schimburi între militanţi, iar în cazul în care refuză să se supună, sunt ucise şi îngropate alături de membrii familiilor lor. Said Mamuzini, un oficial din cadrul Partidului Democratic din Kurdistan, a declarat pentru agenţia de ştiri AhlulBayt, că cel “cel puţin 250 de femei au fost executate la Mosul, pentru că au “refuzat să accepte practica jihadului sexual” şi că “uneori, membrii familiilor fetelor sunt de asemenea, executaţi”. Treptat, forţele kurde şi irakiene, ajutate de raidurile aeriene ale coaliţiei internaţionale, încearcă să înconjoare oraşul Mosul, ocupat de organizaţia teroristă Stat Islamic în iunie 2014. Pe data de 18 aprilie, preşedintele american, Barack Obama, a afirmat că oraşul Mosul ar putea fi eliberat până la finalul acestui an. Obama a adăugat că Statele Unite vor trimite ajutor suplimentar pentru a susţine forţele irakiene în recucerirea teritoriilor ocupate de militanţii reţelei teroriste.

1 COMENTARIU

Comments are closed.