Craiova: Controale la comercianţii de fructe şi legume

0
323
Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat şi executat, în cursul zilei de ieri, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării legumelor – fructelor”.
În cadrul acţiunii au fost efectuate verificări şi controale la 9 societăţi comerciale, 16 persoane fizice şi în 11 mijloace de transport. Au fost constatate şi aplicate 15 sancţiuni contravenţionale de peste 75.000 lei; iar valoarea mărfurilor confiscate se ridică la 2900 lei, reprezentând contravaloarea a 610 kg. legume – fructe şi 160 petunii. Cu ocazia controlului efectuat în Piaţa Pelendava din Craiova, s-a constatat că B.V. oferea spre vânzare 37 kg fructe pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă. Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu suma de 5.000 lei, dispunându-se totodată confiscarea cantităţii de 37 kg. fructe, în valoare de 300 lei, pentru care nu s-au prezentat documente de provenienţă.