Trei craioveni decedaţi în accident la Branişte

0
503

Trei craioveni şi-au pierdut viaţa în urma unui teribil accident de circulaţie petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, la intrarea în satul Branişte, comuna Podari. Cei trei se aflau într-un BMW care s-a răsturnat, singurul supravieţuitor fiind un copil de 3 ani, care a scăpat cu leziuni ce nu-i pun viaţa în pericol. Poliţiştii spun că tragedia s-a petrecut pe fondul vitezei cu care circula şoferul autoturismului.

Potrivit IPJ Dolj, în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 02.30, pe D.N. 56, la intrarea în localitatea Branişte, s-a produs un accident de circulaţie, în urma căruia trei persoane au decedat, iar un copil de doar 3 ani a ajuns la spital cu leziuni uşoare. Echipaje de poliţişti, dar şi SMURD şi Descarcerare au ajuns la faţa locului, iar din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri s-a stabilit faptul că Florin Durac, de 33 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism BMW pe D.N. 56, din direcţia Calafat către Craiova, din cauza vitezei excesive şi a carosabilului umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a rupt balustrada metalică şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma accidentului conducătorul auto, dar şi Vasile Mişu, de 23 de ani, au decedat la faţa locului. Geta Mişu, de 21 de ani, din Craiova, pasageră în autoturism, a fost transportată cu ambulanţa SMURD, în stare gravă, la Spitalul Clinic Judeţeand e Urgenţă Craiova unde, din nefericire, a decedat. Tot la spital a ajuns şi copilul ei, P. R., de doar 3 ani, care, din fericire, a suferit leziuni uşoare. Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs acest accident rutier, a mai precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.