Rectorul Universităţii din Craiova, prof. univ. dr. Cezar Spânu, s-a trezit aproape ex-abrupto – deşi ştia că momentul va veni – în faţa unor asperităţi, deloc uşor surmontabile: selectarea decanilor de facultăţi în temeiul unui Regulament, adoptat în şedinţa Senatului Universităţi, în data de 4 aprilie 2012 şi actualizat în sedinţa Senatului din 29 aprilie 2015, cu o procedură susceptibilă, mai degrabă “capcane”, a provoca dificultăţi majore la punerea în practică. Legea Educaţiei Naţionale (1/2011) menţionează la art. 207, al. 5 lit. b, şi art. 211, al. 4, în cazul decanilor, că aceştia sunt “selectaţi prin concurs public, organizat de noul rector, la nivelul facultăţii şi validat de Senatul universitar“. Competenţa exclusivă a rectorului de a desemna, după concurs sau după consultare, cadrul didactic universitar, apt în opinia sa a fi învestit cu funcţia de decan, s-a diluat, premeditat, prin regulamentul în vigoare, devenind o “decizie colectivă” a unei comisii alcătuite din 7 persoane (art. 11), ponderea în actul decizional a delegaţilor facultăţii respective fiind, astfel, de trei ori mai mare decât a rectorului. Apoi, introducerea punctajului obligatoriu în evaluarea candidatului apare de asemenea ca o “inovaţie” adăugată legii, motiv pentru care nu ar trebui să se regăsească în regulament. Şi, astfel, ajungem la geneza nervozităţilor, din ultimele două zile, în desemnarea decanilor de la unele facultăţi, să nu le mai enumerăm, derivată din… competenţa morală, discutabilă a unor decidenţi, membri ai comisiilor ad-hoc de concurs public pentru selectarea celor învestiţi cu gestionarea actului managerial al facultăţilor. Este adevărat că Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului public pentru selectarea decanilor din 2015, ca şi cel din 2012, a fost elaborat pe mandatul de prorector al actualului rector, numai că are vulnerabilităţi, să le spunem aşa, teribile. Dacă nu l-a putut amenda, anterior, o putea face acum. Articolul 10 din Regulamentul menţionat are următoarea dispoziţie la aliniatul 2: dosarele de candidatură invalidate se înaintează rectorului în vederea analizării motivării hotărârii. Comisia de concurs poate invalida avizul consiliului facultăţii, alcătuit de regulă nu din cele mai respectabile cadre didactice, cu votul majorităţii membrilor săi, aidoma unei instanţe de control. Cu alte cuvinte, în orice logică juridică, favorabil sau nefavorabil, avizul poate fi schimbat. Nu suntem în cazul unui S.R.L. şi nici al unei autonomii depline a unei facultăţi în cadrul Universităţii. Apoi, pe scurt, în discuţie a intervenit autoritatea morală, de care vorbeam. Trăim într-o inflaţie barocă a competenţei morale, “infernul e la alţii”, părem a concede cu toţi. Ceea ce nu putem tolera e să spunem sau să ni se spună că suntem, moralmente, precari, corupţi, necinstiţi, discutabili din unghi de vedere etic. Or, paradoxal, competenţa morală nu se dobândeşte exclusiv prin lectură, studiu, deşi nu se excelează nici în acest teritoriu. Dimpotrivă. Dar să admitem reversul. Cultura nu presupune în mod necesar rigoare morală. Din cultură nu se poate deduce un cod moral. Întâlnim admirabili oameni, prin cunoştinţele lor, dar pe care omeneşte vorbind nu dai mulţi bani. Şi apoi e plină lumea de cărturari insalubri, de autorităţi „intelectuale”, lipsite de orice altitudine morală. Pentru mediul academic craiovean, ceea ce se întâmplă în aceste zile nu este deloc în regulă şi mai degrabă îngrijorează. Universitarul Cezar Spânu nu trebuie să dea cu pumnul în masă pentru a se face ascultat, dar nici nu poate îmbrăţişa, fără rezerve, adică indiferent, modalităţi pernicioase de accedere academică. În discuţie este, totuşi, prestigiul unei universităţi cu tradiţie, emblematice, care conferă o aură intelectuală Craiovei.
