Şapte elevi craioveni se luptă pentru Lotul naţional de informatică

1
408

Manifestare de gală la decernarea premiilor obţinute de elevii claselor a IX-a – a XII-a, la faza naţională a Olimpiadei de informatică, care avut loc la Craiova. Au fost acordate medalii de aur, argint şi bronz, care au statutat pregătirea tinerilor, cu atât mai mult cu cât toate activităţile s-au desfăşurat  în memoria lui Mihai Pătraşcu, cel despre care se spune că a revoluţionat această disciplină. Judeţul Dolj se mândreşte cu şapte medalii şi aşteaptă rezultatele „barajului”, când va vedea câţi tineri va trimite în Lotul naţional lărgit, pregătit pentru faza internaţională. Cei mai mulţi lauri sunt obţinuţi de Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, care a obţinut şase medalii, cea de „aur” fiind acolo, iar Colegiul Naţional „Carol I” a luat celălalt premiu important.

Sala de festivităţi a Cercului Militar Craiova a fost gazda unei importante manifestări: premierea câştigătorilor Olimpiadei naţionale de informatică, desfăşurată în memoria lui Mihai Pătraşcu, unul dintre marii informaticieni craioveni, plecat mult prea devreme dintre noi. Juriul, unul cât se poate de elevat, a cărui componenţă am făcut-o cunoscută, a prezentat câştigătorii. La ceremonie a participat şi Dan Daşoveanu, viceprimar al Craiovei, care le-a spus tuturor elevilor participanţi: „Vă dorim, aici, în România, să vă puneţi în valoare cunoştinţele. La voi, cei care aveţi atâta pricepere, este speranţa noastră”.

Prof. Lavinia Elena Craioveanu, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, a punctat: „Pentru mine şi pentru colegii mei, cu toţii sunteţi câştigători, iar premiile sau medaliile nu cred că pot conta foarte mult. Important este ca voi să învăţaţi şi să mergeţi pe această cale a educaţiei”. La rândul său, prof. Nuşa Lupan, inspector general în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, preşedinte executiv al juriului, a precizat: „Sunt foarte mulţumită pentru ceea ce am văzut aici, la Craiova, iar pregătirea copiilor a fost foarte bună. Sunt convinsă că se vor obţine rezultate foarte bune şi la etapa internaţională”.

„Buzeştii” şi-au luat, încă o dată, partea cuvenită

Dar, aşa cum spuneam, a fost vorba despre o premiere, iar cei mai merituoşi au primit medalii de aur, argint şi bronz. Competiţia nu a fost încheiată, cei mai buni participând la un baraj, conform punctajului obţinut, pentru alcătuirea Lotului naţional lărgit. „Toţi elevii au fost foarte bine pregătiţi şi au fost şi premiaţi. Se va merge la un fel de „eliminatorie”, unde vor participa peste 100 de elevi”, a spus prof.  Gabriela Panait, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

S-au acordat premii şi medalii pentru concurenţii fiecărui an de studiu. Judeţul Dolj a obţinut şapte distincţii importante, cea mai preţioasă, „aurită”, fiind obţinută de Bogdan Iordache (clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”). „Argint” s-a cules de către Răzvan Lungu, Radu Mircea Andrei, iar „bronz”au luat Andrei Badea, Ionuţ Gîngu şi Dragoş Tărăban, cu toţii de la „Fraţii Buzeşti”. Un alt „argint” a intrat în posesia lui Alexandru Belcineanu, de la Colegiul Naţional „Carol I”. Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi-a dovedit, dacă mai era nevoie, competenţa. „Vă daţi seama, după aceste rezultate, suntem foarte fericiţi. Avem încredere că şi după proba de baraj vom avea, ca şi în anii precedenţi, componenţi ai lotului naţional”, a declarat prof. Zamfirică Petrescu, director al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova.

1 COMENTARIU

  1. La olimpiada nationala de fizica 2016, care s-a incheiat azi la Timisoara , lotul din Craiova a obtinut 7 medalii. Una de aur, una de argint si 5 de bronz. Felicitari!!!

Comments are closed.