Cătălin Ene, preşedinte CSL Craiova: “Legea Educaţiei, cea mai proastă din ‘90 până azi”

0
1458
Catalin Ene

Peste 100 de studenţi din toată ţara, afiliaţi la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), au protestat ieri în faţa ministrului Educaţiei pentru a cere reprezentare 25% la alegerea rectorilor şi în consiliile de administraţie ale universităţilor, precum şi eliminarea frecvenţei obligatorii la cursuri şi seminarii. Cu toate că nu a participat la manifestările de la Bucureşti, preşedintele Cluburilor Studenţeşti Liberale (CSL) din cadrul Centrului Universitar Craiova, Cătălin Ene, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că este alături de colegii săi care au ieşit în stradă să îşi ceară drepturile, precizând că legea educaţiei este menită să defavorizeze atât profesorii, cât şi studenţii. “Ca preşedinte al Cluburilor Studenţeşti Liberale Craiova, doresc să să spun că sunt alături de colegii mei care au ieşi în stradă cerându-şi drepturile, pe care legea educaţiei, atât de prost făcută de guvernul portocaliu şi către ministrul Funeriu, încearcă să le ia. Această legea a educaţiei este o porcărie, este menită să defavorizeze nu doar profesorii ci şi studenţii, deoarece reprezentativitatea studenţilor este mai scăzută, drepturile studenţeşti sunt îngrădite prin această lege a educaţiei. Îi dedic o piesă domnului ministru Funeriu – “They don”t care about us” – o piesă celebră din repertoriul lui Michael Jackson, pentru această sfidare prin care Guvernul şi ministerul educaţiei, prin această lege impertinentă, îşi bate joc de drepturile studenţeşti”, a spus Ene. Liderul CSL Craiova a afirmat că e convins de faptul că ministrul Educaţiei nu ar putea să supravieţuiască nici măcar o săptămână dintr-o bursă studenţească. “Îl invit pe ministrul Funeriu să trăiască măcar o săptămână din bursele studenţeşti, care sunt oricum foarte mici şi pe care domnia sa doreşte să le reducă. Nu prin această măsură ne încurajează pe noi, pe tineri, să continuăm şi să încercăm să facem performanţe. Ce face un tânăr student în ziua de azi, un doctorand care nu mai are dreptul să fie plătit pentru orele care le predă? Nu încurajează absolut deloc educaţia românească. Este cea mai proastă lege a educaţiei din ’90 până azi”, a conchis liberalul.