Contorizarea pe orizontală nu prea îi atrage pe locatari, deşi i-ar ajuta să-şi ţină sub control şi mai bine consumul de energie termică şi apă. Reprezentanţii SC Termo SRL Craiova spun că, în această perioadă, posibilitatea aflată la îndemâna locatarilor va fi popularizată mai bine în rândul asociaţiilor de proprietari astfel încât locatarii să conştientizeze beneficiile pe care le-ar putea avea dacă şi-ar trece blocurile la acest sistem.
Doar trei blocuri din Craiova au trecut la contorizarea pe orizontală. Reprezentanţii SC Termo susţin că numărul extrem de mic se explică doar prin faptul că asociaţiile de proprietari nu sunt convinse nici acum de modul cum funcţionează acest sistem pentru a putea avea încredere.
„Contorizarea pe orizontală este cel mai bun sistem pentru cei care locuiesc la bloc, dar, din păcate, locatarii nu doresc acest lucru. Am ajuns la concluzia că reticenţa aceasta este cauzată de un singur motiv: de neîncrederea oamenilor. Probabil că au auzit de această posibilitate pe care o au la îndemână, însă nimeni nu le-a explicat concret ce presupune sistemul, cu avantajele lui. Și, pe de altă parte, costurile pe care le implică pentru a nu pleca la drum neinformaţi. Dacă cunosc toate aceste detalii, oamenii pot să decidă în cunoştinţă de cauză şi sunt sigur că mulţi vor merge în această direcţie”, a spus Sorin Iordache, reprezentantul SC Termo SRL Craiova.
Se va merge pe conducte noi
Potrivit acestuia, în decursul acesei primăveri, prin intermediul asociaţiilor de proprietari, locatarii vor fi informaţi cu privire la costurile pe care le implică operaţiunea de schimbare a contorizării din bloc, de la verticală, cum este acum, la sistemul orizontal. Oamenii vor cunoaşte valoarea facturii şi paşii pe care trebuie să îi urmeze în acest sens. Contorizarea se va face atât pentru energia termică, dar şi pentru consumul de apă.
Potrivit lui Sorin Iordache, se vor elimina complet coloanele verticale existente în fiecare apartament şi se va merge cu conducte noi, care vor porni de la subsol. Fiecare apartament va avea propriul contor, ce va fi poziţionat pe casa scării, lângă uşă. După ce vor fi instalate, vor aduce avantaje atât pentru locatari, cât şi pentru asociaţiile de proprietari. Contoarele individuale, pentru fiecare apartament, înregistrează direct gigacaloriile consumate (nu unităţi de consum, aşa cum fac repartitoarele de costuri). În plus, la nevoie, se poate sista furnizarea energiei termice strict către locatarul rău-platnic, fără ca datoriile înregistrate de acesta să-i afecteze pe vecinii săi. La fel va exista şi posibilitatea pornirii şi a opririi căldurii în funcţie de dorinţa locatarilor, fără să depindă în vreun fel de vecini.
Contorizarea la apă: 5000 de lei
Compania de Apă Oltenia a fost prima care a calculat sumele ce le revin locatarilor şi a întocmit lista cu documentele pe care fiecare familie trebuie să le adune la dosar. Astfel, pentru fiecare apartament al unei scări de bloc trebuie să se obţină avizul scris al CAO. Pentru acest aviz, asociaţia de proprietari trebuie să aibă, la rândul ei, acordul scris al tuturor locatarilor, hotărârea adunării generale luată cu unanimitate de voturi şi documentaţia tehnică a blocului. Tot asociaţia trebuie să obţină şi autorizaţie de construcţie de la primărie. Dosarul mai este completat cu o solicitare scrisă, apoi se depune la sediul CAO.
Potrivit reprezentanţilor CAO, costurile lucrărilor, cu tot cu proiectul care se întocmeşte, pentru un bloc cu patru etaje ajung la 5.000 de lei. Din această sumă, 1.500 de lei îi costă pe proprietari pentru întocmirea proiectului de trecerea de la distribuţia pe verticală la cea pe orizontală. Restul de bani trebuie pentru lucrări şi materiale. Specialiştii CAO susţin că numai preţul unui apometru cu citire la distanţă este cuprins între 900 şi 2.000 de lei.